27.4 C
Paşcani
sâmbătă, august 13, 2022
Array

Sute de copaci vor fi plantați în acest weekend

Sute de copaci vor fi plantați în acest weekend

Au lăsat totul în urma lor și au venit să trăiască în România pentru următoarele luni. Ele fac voluntariat cu zeci de copii, însă nu lipsesc și de la activitățile ce se desfășoară în școli în urma unei colaborări cu profesorii ce predau limbi străine. Ele invită la sfârșitul acestei săptămâni pe toți cei care vor să planteze copaci. Doresc să facă o livadă, iar cei care donează câțiva lei vor “boteza” un copac cu numele lor.

Ele sunt Clemence si Marie. Abia au terminat studiile în Franța și au decis să facă voluntariat într-o lume cunoscută poate la televizor sau din auzite. De câteva săptămâni locuiesc într-o casă din suburbia Sodomeni. Le sunt alături membrii Asociației Gipsy Eye, cei care desfășoară de ani buni parteneriate de acest gen cu tineri, mai ales din Franța. În această perioadă au cunoscut orașul Pașcani, o parte dintre elevii și profesorii de aici.

Împreună cu coordonatorii Asociației, franțuzoaicele caută voluntari pentru primul mare proiect în care sunt implicate. Este vorba despre “Livada solidară franco română”, ce constă în împădurirea unui teren din zona Brătești care aparţine administratorului asociaţiei Gipsy Eye, cel care a venit cu această idee. Scopul proiectului vizează, pe termen lung, auto-finanţarea asociaţiei care lupta pentru integrarea rromilor în societatea română. Se vor planta 800 de pomi roditori. Organizatorii au mers prin școlile din Municipiu și comunele din împrejurimi pentru a le propune elevilor să vină în acest weekend la plantare de copaci. Membrii asociației roagă să veniți, în măsura posibilităților, cu ustensile necesare plantării pomilor fructiferi și de asemenea au rugămintea de a-i contacta pentru a stabili detalii despre transport (asigură transportul).

Zilele trecute, franțuzoaicele ajutate de profesorii și elevii de la Liceul Teoretic „Miron Costin” au făcut posterul evenimentului. Este vorba despre ramurile unui arbore, unde “roadele” sunt urma palmei lăsate de copii, după ce a fost dată cu acuarelă.

Proiectul a fost propus pe un site internaţional – ULULE – de către Clemence şi Marie, iar până în prezent s-au strâns câteva sute de euro din donaţii. (https://fr.ulule.com/verger-solidaire/). Pe acest site oricine doreşte să obţină fonduri pentru un proiect, face o descriere elaborată a acestuia şi există şanse mari să fie finanţaţi.

Pentru suma de 5 lei, copacul va primi numele celui care a donat aceşti bani, aşadar puteţi adopta copaci şi aceştia vor fi „botezaţi” cu numele vostru.

Doritorii pot afla mai multe informații și de pe pagina de facebook a Asociației Gipsy Eye dar și de pe cea a evenimentului creat pe rețeaua de socializare.

Partenerii implicați în activitate:

– Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani;

– Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” Pașcani;

– Școala Gimnazială Hărmăneștii- Vechi;

– Colegiul Tehnic „Mihai Busuioc” Pașcani;

– Școala Heleșteni;

– Școala Specială Pașcani;

– Colegiul Tehnic Danubiana din Roman.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow