7.4 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Suspiciuni privind calitatea apei la Pașcani. Un consilier local cere primarului să intervină

Un consilier local din municipiul Pascani se plange de calitatea apei de la robinete. Problema a fost adusa in discutie in cadrul sedintei legislativului din oras, ce a avut loc joi, 28 octombrie. Vasile Haldan a precizat ca atat el cat si alte persoane au sesizat faptul ca apa furnizata de APAVITAL Iasi, are impuritati, iar acest lucru se vede pe marginea vaselor in care este pusa sau in filtrele de la aparatele casnice.

El a solicitat primarului sa intervina in aceasta situatie si sa prezinte nemultumirile catre operatorul iesean.

Edilul, Marius Pintilie, a spus ca va prelua sesizarea, dar si ca invita pascanenii sa faca reclamatii oficiale la primarie, daca observa ca apa de la robinete are o calitate indoielnica.

Subiectul a ajuns si la societatea APAVITAL care a transmis un punct de vedere prin comunicatorul companiei, Gheorghe Vlasie. Operatorul care furnizeaza apa sustine ca se fac controale periodice in ceea ce priveste calitatea si ca din buletinele de analiza reiese ca nu este nici o problema.

Mai mult, acele depuneri ar fi saruri, calciu si magneziu si ca reprezinta un fenomen normal, care nu pune in pericol sanatatea consumatorilor. Calitatea apei la Pascani ar fi una foarte buna, spun reprezentantii APAVITAL.

De precizat este faptul ca, potrivit unui raport de pe site-ul DSP Iași, anul trecut, monitorizarea de audit a calității apei potabile a fost realizată de către laboratorul Direcției de Sănătate Publică Iași (acreditat RENAR și înregistrat la Ministerul Sănătății) și laboratorul Centrului Regional de Sănătate Publică Iași (înregistrat la Ministerul Sănătății), iar monitorizarea operațională a calității apei a fost efectuată de către laboratorul SC APAVITAL SA (înregistrat la Ministerul Sănătății).

 

Alte articole