Lăsatul Secului de brânză, sărbătorit duminică, 6 martie, cu o zi înainte de intrarea în Postul Paştelui, reînvie tradiţii păstrate cu sfinţenie de-a lungul timpului.
Este ziua în care se fac plăcinte cu brânză dulce şi se dau soacrei pentru a fi îmbunate, iar tinerii aprind focuri uriaşe pentru alungarea duhurilor rele.
Credincioşii ortodocşi prăznuiesc duminică, 6 martie, Lăsatul Secului, una dintre cele mai importante sărbători înainte de intrarea în marele post al Paştelui.
Început de an agrar
În această zi se mai poate mânca de dulce, dar după aceea credincioşii vor începe să postească.
“Prezentă atât în calendarul popular, cât şi în cel bisericesc, străvechea sărbătoare păgână, prag cosmic al trecerii de la iarnă la vară, Lăsatul Secului a fost adoptat şi adaptat de creştinism, ca ultimă treaptă pregătitoare înainte de smerenia Marelui Post, păstrându-şi farmecul obiceiurilor arhaice, dar căpătând noi valori, întru spirit, prin morala creştină”, spun specialiştii în foclor.
Lăsatul Secului de Paşte păstrează acte rituale specifice unui început de an agrar celebrat la echinocţiul de primăvară. În Muntenia, de Lăsatul secului, se prepară plăcinte cu brânză dulce şi stafide ce se oferă soacrelor, ca relaţiile să rămâne dulci în timpul Postului Paştelui. În duminica Lăsatului sec de brânză se mai oferă copiilor nevoiaşi şapte sticle de lapte, reprezentând cele şapte săptămâni ale postului.
“Întrucât postul priveşte trupul, dar mai ales sufletul, acum este vremea iertăciunilor. Vecinii, rudele, cunoscuţii se vizitează şi îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în post. Această zi este numită şi Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Desigur, semnificaţia este că noi retrăim simbolic momentul pierderii Raiului, pe care l-am putea recâştiga, tot simbolic, prin post”, explică părintele Paul Tudorache din parohia Sf. Cuvioasă Parascheva din Călăraşi.
Focul, simbol al primenirii
În seara de Lăsatul Secului are loc Urlalia. Obiceiul este păstrat la oraş, dar mai ales la ţară, în satele şi comunele din Bărăgan. În dreptul fiecărei gospodării, copii şi tineri aprind focuri mari din cauciuc, în faţa caselor. Femeile aduc celor din preajma focului gogoşi, colăcei şi ouă fierte în ideea ca în anul acela să aibă parte de pui. Se crede că prin aceste practici, oamenii se curăţă de duhurile rele.
“Este un obicei care se practică în ziua de Lăsata Secului. În timp ce în această seară în case se petrece, pe străzi, copiii şi tinerii aprind focuri mari, în jurul cărora se strâng cete-cete, între care se stabileşte un dialog satiric similar „strigării peste sat“ din alte zone, batjocorindu-se acele fete bătrâne şi flăcăii care nu au avut curajul să întemeieze familii” . Focul, simbol al purităţii şi al primenirii, al arderii resturilor iernii şi naşterii primăverii s-a făcut diferit de-a lungul timpului. „La sfârşitul secolului al XIX-lea se lega de cumpăna puţului câte o dihoniţă de păcură, o aprindeau şi lăsau găleata în puţ, ca astfel dihoniţa aprinsă să rămână suspendată în aer până se consumă”.
