17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Sunteți de acord cu un impozit de solidaritate pe orice venit de peste 3.200 de lei? Propunerea dintr-un studiu-avertisment

Autorii de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieții – o instituție a Academiei Române – susțin că finalul pandemiei COVID-19, oricum impredictibil, va fi doar începutul unei mari încercări pentru societatea românească. Aceștia amintesc că, la anterioarele recesiuni, am avut nevoie de cel puțin o jumătate de deceniu ca să revenim la nivelul de viață de dinainte de criză. Libertatea publică studiul integral la finalul articolului.

Lansat ieri, studiul ”Pandemia şi standardul de viaţă. Politici de protecţie socială” este semnat de Daniel Arpinte, Sorin Cace, Simona Mihaiu, Iulian Stănescu,  Simona Stănescu și Sebastian Ţoc. “Principalele obiective ale raportului de faţă sunt identificarea efectelor sociale cauzate de pandemia de coronavirus (Covid-19) şi propunerea unor politici de răspuns”, își motivează autorii demersul.

Pentru cei mulți care vor deconta, criza nici n-a început ”Perioada cea mai dificilă din punct de vedere social – cea a degradării calităţii vieţii populaţiei – nu este cea imediat următoare şocului economic, ci se manifestă în timp” Această ipoteză, a faptului că pentru cei 20 de milioane de români, care vor susține și mai departe funcționarea statului și a societății, criza nici n-a început, se bazează pe felul în care au decurs lucrurile în crizele anterioare.

Continuarea pe Libertatea

Alte articole