4.2 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Suntem centrul focarului. Un sfert dintre morţii de gripă din România au decedat la Iaşi

Zece morţi dintre cei 45 înregistraţi în România în sezonul gripal sunt de la Iaşi. E o statistică temporară care îngrijorează când monitorizezi efectele gripei AH1N1, mai ales că sezonul îmbolnăvirilor nu s-a încheiat. Deşi Iaşul are doar 5% din populaţia ţării, aproape un sfert din cazurile mortale sunt înregistrate la Iaşi. Ultimul deces la un pacient diagnosticat cu gripă s-a înregistrat în cursul serii de marţi.

Victima, o femeie în vârstă de 35 de ani, nevaccinată, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase, acolo unde a fost internată în stare gravă. Pacienta a fost internată în unitatea medicală cu diagnostic de gripă şi i s-au recoltat probe care au fost trimise la Bucureşti. Până la ora scrierii acestei ştiri, laboratorul nu a trimis încă la Iaşi rezultatele analizelor recoltate de la femeie. „Pacienta tânără, sub 40 de ani, a venit la spital cu febră şi cu insuficienţă respiratorie acută. A primit ventilaţie mecanică, tratament, dar nu s-a putut face nimic. Din păcate, în cursul zilei de ieri, bolnava a murit. Am trimis probele recoltate la Bucureşti, dar nu avem încă o confirmare pentru ce tulpină este. Pacienta a fost diagnosticată cu gripă, după tabloul clinic credem că este vorba despre gripă AH1N1. Acest tip se manifestă aşa sever“, a subliniat prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“. Pacienţii din Iaşi diagnosticaţi cu gripă care şi-au pierdut viaţa au murit la Spitalul de Boli Infecţioase, la Institutul Regional de Oncologie şi la Spitalul „Sfântul Spiridon“.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...