1.9 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 3, 2022

Studiile aleșilor ieșeni. Ce secrete ascund diplomele acestora

Scandalul diplomelor false care a zguduit anul trecut, în două rânduri, scena politică românească ne-a determinat să luăm şi noi la Iaşi la verificat, măcar statistic, studiile aleşilor, fie ei parlamentari, fie reprezentanţi de vârf ai administraţiei locale. Dacă unii nu mai ştiu cum să se “împăuneze” cu teancuri de diplome în CV-urile oficiale, alţii, deşi e nelegal, şi-au trecut toate studiile “la secret”. Unii, absolvenţi în zona privată, nici nu au mai menţionat instituţia care le-a dat diploma. Unii sunt chiar mai secretoși, în privinţa doctoratelor sau masterelor: nu spun nici măcar titlul. Primarul este şi el campion pe nişa lui: se chinuie de circa 14 ani cu doctoratul, pe care nu l-a mai terminat.

Cei care se înscriu astăzi la facultate o fac cu gândul să performeze într-un domeniu de care se simt atraşi. Dacă au şi norocul să-şi găsească un job care să le asigure, pe de o parte, experienţa în domeniul respectiv şi, pe de altă parte, timpul să se specializeze mai departe, studiile pot să ajungă şi la doctorat. Un motiv de mare mândrie, fără doar şi poate. Este şi cazul unor aleşi care conduc sau reprezintă judeţul. De neînţeles este însă ca unii din ei să-şi ţină doctoratul “la secret”. Să le fie frică de verificări, în plin scandal al plagiatelor? Alţii, chiar toate studiile şi le ţin ascunse. Oare de ce ar face-o?

Doctoratul de 14 ani al primarului Mihai Chirica

Costel Alexe, astăzi preşedintele Consiliului Judeţean, în trecut deputat şi ministru, a reuşit să-şi finalizeze stagiul doctoral în perioada standard, de trei ani. S-a întâmplat chiar în anul în care a reuşit să ajungă în Parlament, 2012. „Clima şi topoclima Municipiului Iaşi şi a ariei metropolitane” este titlul lucrării realizate în perioada 2009-2012. Obţinerea titlului este apreciabilă, mai ales că, la acea vreme, Costel Alexe, absolvent al Facultăţii ieşene de Geografie şi Geologie, era consilier judeţean şi consilier al Serviciului Juridic şi Relaţii Publice de la Oficiul de Cadastru.

Cu aceeaşi facultate absolvită câţiva ani mai devreme, coechipierul lui Costel Alexe la alegerile locale trecute, primarul Mihai Chirica, a atacat şi el doctoratul. Spre deosebire de colegul său de la CJ, Mihai Chirica este doctorand din 2007 încoace, potrivit CV-ului său afişat pe pagina de internet a primăriei. În schimb, primarul a bifat un master într-un singur an, în ’95-’96, când abia apăruse această categorie de studii universitare, apoi studii MBA în specialitatea Management organizaţional la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”.

Studii la secret

Şi predecesorul lui Alexe la şefia Consiliului Judeţean are titlul de doctor. Potrivit CV-ului său, Maricel Popa, acum senator PSD, a absolvit Facultatea de Electrotehnică în 1988, iar în 2006 a obţinut titlul de doctor, cu o lucrare în domeniul radiocomunicaţiilor. Cu un an înainte, a absolvit şi cursurile Colegiului Naţional de Apărare din Bucureşti. Totuşi, din motive de neînţeles, Maricel Popa nu şi-a publicat biografia pe pagina Senatului, cameră unde a fost ales la parlamentarele din 2020, iar titlul lucrării de doctorat a fost mult timp imposibil de aflat. Titlul tezei de doctorat este, după cum ni l-a comunicat astăzi senatorul: «Contribuții în domeniul receptoarelor folosite în recepția semnalelor digitale». „Lucrarea poate fi verificată și consultată de oricine dorește”, a adăugat liderul PSD Iași. Nu e singurul parlamentar ieşean care a omis acest lucru. Senatoarea ex-AUR de Iaşi Diana Iovanovici-Şoşoacă îşi ascunde şi ea CV-ul de alegători. În mod cert, deţine o licenţă valabilă în Drept, pe baza căreia a fost admisă în Baroul Bucureşti.

Titlu de doctor are şi Cristinel Berea, senator USR de Iaşi. El ne-a pus la dispoziţie şi rezumatul tezei susţinute în 2018 la Universitatea „Al.I. Cuza”, cu titlul „Studiul trăsăturilor de inteligenţă emoţională specifice persoanelor implicate în negocieri din România”. Este licenţiat în Management la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, studii urmate de un master în Marketing la Universitatea „Spiru Haret”.

Tot în Management la aceeaşi facultate ieşeană, „Cuza”, este licenţiat şi senatorul USR Marius Bodea. Fost prefect şi fost director al Aeroportului, acum senator din partea USR, Bodea şi-a adăugat şi o diplomă de master, în Managementul resurselor umane, la aceeaşi Facultate de Economie şi Administrare a Afacerilor.

Laura-Iuliana Scântei, senator PNL de Iaşi, a preferat ştiinţele juridice, fiind notar în Bucureşti. După ce a obţinut licenţa în Drept la Universitatea „Al.I. Cuza” (1996-2000), a continuat să se specializeze în relaţii internaţionale la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi la Colegiul Naţional de Apărare.

Doi deputaţi fără CV. Ce diplome au ceilalţi

Ieşencele de la USR au preferat Economia. Astfel, după absolvirea cursurilor FEAA în 2000, deputatul Cosette Chichirău a parcurs MBA şi apoi a obţinut titlul de doctor în finanţe în Statele Unite, la University of Massachusetts at Amherst, cu teza „The Impact of Research & Development on the Fundamentals and Market Values of Firms”.

Deputatul Monica Berescu a obţinut în 2009 diploma în ştiinţe administrative la “Cuza”, apoi, tot la FEAA, master în Managementul şi dezvoltarea resurselor umane, cu o bursă Erasmus în Franţa.

Deputatul USR Filip Havârneanu s-a orientat spre Facultatea de Litere, Engleză-Franceză, urmată de un master în studii francofone (cu o bursă Erasmus la Paris) şi de încă un masterat la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice (nefinalizat încă).

De la liberali, deputatul Alexandru Muraru, şeful filialei, nu a pierdut timpul: pe parcursul a zece ani (2001-2011) şi-a luat diploma de licenţă în Ştiinţe Politice, apoi un master în acelaşi domeniu şi unul în Istorie şi relaţii internaţionale, urmate de doctoratul în Ştiinţe politice.

Un alt liberal, Sorin Năcuţă, deputat al PNL din zona Paşcani, este de două ori licenţiat – în Electrotehnică Energetică (1995) şi în Instalaţii (2011). El nu s-a mulţumit cu acestea şi cu o diplomă de master şi s-a specializat şi ca instalator gaz, şi chiar deţine autorizaţie în această calificare.

Deputatul ex-PNL de Iaşi Alexandru Kocsis-Cristea, „paraşutat” pe listele din judeţ de conducerea centrală a PNL, el fiind mureşean, nici măcar nu s-a obosit să-şi publice CV-ul. Amintim că el a fost strecurat pe un loc eligibil pe listele de candidaţi ale PNL Iaşi când preşedintele organizaţiei era Costel Alexe, ambii fiind doi apropiaţi ai fostului lider PNL Ludovic Orban. Kocsis-Cristea locuieşte în Bucureşti.

Nici Vasilică Toma, de la PSD, nu a considerat necesară publicarea CV-ului său. Într-un CV mai vechi al acestuia am putut totuşi observa că a menţionat studii în Economie.

Facultăţi la bătrâneţe?

Deputatul PSD Vasile Cîtea, fost campion la box, a absolvit mult după terminarea liceului, în 2002, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Al.I. Cuza”, apoi şi-a adăugat la licenţă şi o diplomă de Master Management în Sport. În 2007 a mai urmat un master, în Administraţie publică, iar în 2018 a finalizat cursuri şi la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Securitate şi bună guvernare.

Cel mai lung CV dintre cele ale tuturor aleşilor ieşeni este al deputatului PSD Marius Ostaficiuc, dar asta nu pentru că ar fi o multitudine de diplome şi o complexă activitate profesională, ci pentru că deputatul PSD a trecut acolo inclusiv responsabilităţile avute conform fişei postului, adresa angajatorului/ a instituţiei absolvite, numărul total al orelor de cursuri etc. etc. Ostaficiuc a pus Şcoala profesională mai întâi, apoi liceul („Emil Racoviţă”, la seral), după care a urmat Facultatea de Drept la o istituţie privată, cu licenţa obţinută în 2003. După un master în Administraţie publică şi drept administrativ, a mai făcut unul, în Managementul proiectelor şi al campaniilor publice. Apoi a făcut cursuri pentru mediator autorizat, pentru arbitru judiciar, în domeniul Politicii externe şi diplomaţiei şi în cel al Securităţii şi bunei guvernări. Din 2017, de când s-a angajat la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, nu a mai început nicio specializare.

Ceva mai modest, din motive probabil numai de el ştiute, deputatul PSD de Iaşi Silviu Macovei a făcut şi el o facultate, dar nu se ştie unde. „Facultatea de Drept, Iaşi” – atât scrie în CV-ul său public. Aceasta a fost urmată de cursuri de Ştiinţe politice la Facultatea de Filosofie de la Universitatea „Al.I. Cuza”. Masterele însă s-au ţinut lanţ până în 2010: în Studii Europene (la „Cuza”), în Comunicare managerială şi resurse umane (la SNSPA) şi în Management politic (la Şcoala de Studii Academice Postuniversitare din Bucureşti).

Deputaţii AUR, ambii profesori de istorie

Cei doi deputaţi AUR de la Iaşi sunt ambii absolvenţi ai Facultăţii de Istorie, promoţia 1996, practicând de altfel ca profesori de istorie, ambii în mediul rural. Mihail Albişteanu a mai urmat la Universitatea „Al.I. Cuza” studii de Jurnalistică (1996-1998) şi pentru predarea limbii engleze în învăţământul rural (2007-2009). Cristian-Daniel Ivănuţă a continuat să se specializeze în domeniul didactic.

sursa zdi

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow