More

    Ștrandul se deschide la jumătatea acestei luni

    Array

    Ștrandul se deschide la jumătatea acestei luni

    Vremea din ultima perioadă a schimbat planurile de redeschidere a ștrandului din Pașcani, de 1 iunie. La fel ca în anii din urmă, pentru că taxa de închiriere a spațiului comercial este prea mare, nici în lunile de vară cei care vin să se răcorească la ștrand nu vor avea ocazia să cumpere produse din incinta zonei.

    Ștrandul din Pașcani se va deschide la jumătate acestei luni, spun cei din administrația locală. Până atunci se fac reparații și modernizări. Este vorba despre curățarea, dezinfectarea și vopsirea bazinului. De asemenea, în jurul bazinului va fi pusă o mochetă. Lucrările de reparații și modernizare sunt începute, însă depind foarte mult și de vreme.

    Nici un agent economic nu s-a înscris la licitația organizată de primărie. Edilii spun că prețurile sunt prea mari pentru închirierea spațiului dedicat activităților economice.

    Menționăm că deschiderea ștrandului din Pașcani va avea loc la jumătatea acestei luni, cel mai probabil 15 iunie. Reprezentanții administrației locale spun că s-a dorit deschiderea lui de Ziua Copilului, dar din cauza fenomenelor meteo anunțate s-a renunțat la idee, dar și pentru că pe timp de noapte gradele în termomentre sunt în medie de 15 gr C și s-ar cheltui bani pe întreținerea apei și a locului fără să fie clineți. Prețurile rămân aceleași ca anul trecut.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Accident din cauza vitezei. Soferii au scapat cu viata

    Accident rutier in apropiere de podul peste calea ferata, la iesirea din Pascani. `In cursul zilei de sambata 23 ianaurie, in jurul orei 11...

    România s-a născut la Iași: 162 de ani de identitate și unitate națională în capitala istorică a României

    Acum 162 de ani, printr-una dintre cele mai mari inițiative de conștiință și putere națională, România se năștea la Iași, după secole de sacrificii...

    „Mortul viu” de la Iaşi rămâne mort din punct de vedere oficial. Dovada că e mai greu să învii decât să mori

    ”Mortul viu” aşteaptă decizia oficială a autorităţilor pentru a i se anula certificatul de deces şi a-şi continua viaţa în mod normal. Gabriel Luca, ieşeanul...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI