10.8 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Statistici îngrijorătoare: Iaşul are de 7 ori mai mulţi săraci decât judeţul Timiş şi de 4 ori decât judeţul Cluj

Iaşul se află printre judeţele în care trăiesc cele mai multe familii nevoiaşe, cel puţin dacă ne uităm peste numărul persoanelor care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei.

În funcţie de numărul de copii în vârstă de până la 18 ani pe care îi are, familia cu venituri mai mici decât pragul stabilit de lege primeşte, pe lângă alocaţia de stat pentru copii, şi o alocaţie pentru susţinerea familiei. Iar, după acest criteriu, la sfârşitul anului trecut erau în judeţul Iaşi 7.044 de beneficiari ai acestui ajutor suplimentar, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Chiar dacă în decembrie 2022 au fost mai puţini faţă de aceeaşi perioadă din 2021 (când erau 7.100 de beneficiari), Iaşul are de aproape şapte ori mai mulţi beneficiari decât are Timiş, de exemplu, cu 957 de beneficiari plătiţi în aceeaşi perioadă.

Totodată, tot comparativ, Iaşul are de aproape patru ori mai mulţi săraci decât are Clujul, cu 1.831 de beneficiari plătiţi în decembrie 2022.

Judeţul fruntaş la această formă de asistenţă socială este unul tot din regiunea Moldovei, mai exact Bacău, cu 7.942 de beneficiari. Este urmat de Suceava, unde în ultima lună din anul 2022 erau 7.705 de beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei.

Beneficiarii din judeţul Iaşi au primit o sumă medie de 190 de lei, cei din Bacău 185 de lei, în timp ce în Suceava suma medie plătită a fost 189 de lei. Cei mai puţini beneficiari ai acestui tip de alocaţie au fost în Bucureşti, unde ANPIS a făcut plata către 224 de beneficiari, care au primit o sumă medie de 196 de lei.

La nivel naţional, în decembrie 2022 erau 132.030 de beneficiari ai acestui tip de ajutor social. Suma medie primită la nivel naţional a fost de 182 de lei.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole