15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Sprijin oferit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, substația Pașcani. Lămpi pentru dezinfecție donate de grupul de firme APRODEX

Grupul de firme APRODEX răspunde din nou nevoilor unităţilor medicale din municipiul Paşcani. Astfel, după ce în luna aprilie au fost sprijinite cu echipamente de strictă necesitate Spitalul municipal de urgenţă şi Spitalul CFR, de această dată ajutorul s-a îndreptat către Substaţia Paşcani a Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Unitatea a primit trei lămpi bactericide cu dublă sterilizare (UVC şi ozon) şi decontaminare la 360°, ce vor intra în dotarea autosanitarelor.

Ca urmare a acestui demers, dna. dr. Rusu Cristina, coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Paşcani a declarat: „Echipamentele primite astăzi vor fi utilizate atât pentru dezinfectarea compartimentelor medicale, cât şi pentru decontaminarea suprafeţelor din interiorul autosanitarelor. Împreună cu angajaţii Substaţiei Paşcani, mulţumim conducerii APRODEX pentru efortul continuu de a susţine activitatea medicală din municipiul nostru, în acest context pandemic.”

Alte articole