19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Spitalul General CF Pașcani angajează referent în cadrul Compartimentului Resurse Umane și Salarizare

Conducerea Spitalului General CF Pașcani organizează concurs pentru ocuparea unui post de referent în cadrul Compartimentului Resurse Umane și Salarizare.

Dosarele se pot depune până vineri, pe 16 iulie, iar proba scrisă va fi pe 26 iulie, începând cu ora 10. De asemenea, interviul urmează să se desfășoare pe 29 iulie.

Cei interesați trebuie să știe că pentru ocuparea postului trebuie să aibă diplomă de licență, specializarea științe juridice, certificate de absolvire Curs Inspector / Referent Resurse Umane, să demonstreze abilități de operare pe calculator, iar vechimea în domeniu nu este necesară.

Menționăm că taxa de înscriere la concurs este de 50 de lei, iar dosarele se vor depune la unitatea spitalicească, de pe strada M. Kogălniceanu, nr. 24

 

Alte articole