9.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Spitalul din Hârlău nu poate încheia contract cu Casa de Asigurări

Până la jumătatea lunii octombrie, toate spitalele care au fost acreditate sau în curs de acreditare au trebuit să afişeze într-un loc vizibil un însemn care să arate stadiul în care se află. Acest lucru este valabil şi pe site-ul unităţii medicale, pe toate documentele emise de spital, dar şi în cazul în care au sedii secundare sau secţii exterioare.

Directiva a venit din partea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), scopul fiind creşterea gradului de informare referitor la „nivelul calităţii serviciilor de sănătate acordate de unităţile sanitare, atât publice, cât şi private”. La nivelul judeţului Iaşi există în acest moment o unitate medicală de stat încadrată în categoria a VI-a, ceea ce înseamnă că este neacreditată, fiind vorba despre Spitalul Orăşenesc din Hârlău. Conform ANMCS, spitalul se poate înscrie într-o nouă procedură de acreditare în următorul ciclu de acreditare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare în momentul solicitării înscrierii sau, în acelaşi ciclu de acreditare, la decizia Ministerului Sănătăţii.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole