22.7 C
Paşcani
vineri, mai 20, 2022
Array

Spitalul de Boli Infectioase este pregatit sa intervina. Au ajuns la Iasi costumele impotriva virusului Ebola

Medicii infectionisti au prezentat costumele impotriva virusului Ebola • Mobilizarea de forte din Iasi este o masura de preventie si nu are scopul de a provoca o stare de panica

La nivelul Spitalului de Boli Infectioase Iasi s-au facut o serie de achizitii importante pentru orice pacient care ar putea trezi suspiciuni cu privire la virusul Ebola. Din fondurile unitatii spitalicesti, numite centre regionale, s-au cumparat 40 de costume de protectie, avand o valoare totala de 4000 de lei. Pe langa acestea au fost primite in mod gratuit inca zece costume speciale. Prin aceasta mobilizare medicii infectionisti din Iasi nu vor sa genereze o stare de panica, precizand faptul ca in momentul de fata nu exista niciun motiv de alarmare pe teritoriul Romaniei.

Dotarea spitalului face parte dintr-o procedura demarata la nivel national in randul spitalelor recunoscute ca centre regionale. Zonele de risc raman Nigeria, Liberia si Sudan, iar supravegherea celor suspecti se face 21 de zile, perioada de incubatie a virusului. Doar declansarea unei stari febrile poate alerta personalul medical, impunandu-se investigatiile necesare pentru confirmarea virusului Ebola.

„Am achizitionat aceste costume de protectie din bugetul spitalului ca o masura de preventie. Nu este niciun motiv de panica, dar trebuie sa fim pregatiti pentru orice situatie. Pacientii care sunt suspecti trebuie sa urmeze un circuit stabilit de medicul epidemiolog, se vor recolta probe de sange si cazurile care s-ar confirma la Iasi vor fi transferate imediat la Institutul Matei Bals din Bucuresti. In cazul confirmarii virusului Ebola, Compartimentul de Terapie Intensiva va fi blocat, ceilalti pacienti fiind preluati in sectiile de Terapie Intensiva din alte spitale. Aceste echipamente trebuie utilizate in mod corect, respectandu-se riguros instructiunile si oferind atentie maxima chiar si in momentul in care se va face dezbracarea costumului”, a precizat prof. dr. Carmen Dorobat, manager Spitalul de Boli Infectioase Iasi.

Conducerea spitalului a facut si demersuri catre Ministerul Sanatatii in vederea incadrarii Compartimentului de Terapie Intensiva in cadrul programului national, realizare care ar insemna un ajutor financiar pentru unitatea medicala. Compartimentul de Terapie Intensiva consuma cu aproximativ 25 la suta mai mult decat orice alta sectie a spitalului. Ministrul Sanatatii a avut un raspuns favorabil, solicitarea avand toate sansele de a fi aprobata incepand cu 1 ianuarie 2015.

sursa bzi.ro

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow