16.8 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Spectacole în prima și a doua zi de Paști, în comuna Tătăruși (VIDEO)

Sărbătorile pascale au adus, pe lângă bucuria tradițională a reuniunilor cu familia și oamenii dragi și două zile de spectacole cu muzică bună, în comuna Tatarusi. 

În prima și a doua zi de Paști, pe platoul din fața Centrului Cultural ”Alexandru Vasiliu” din localitate au avut loc o serie de evenimente cultural-artistice. Spectatorii s-au distrat, au cântat și au dansat pe melodiile artiștilor invitați de administrația locală să cânte la această mare sărbătoare. 

Alături de ei a fost și primarul localității, Costel Iosub. El a precizat că prin aceste evenimente se dorește revenirea la activitățile traditioanle de dinainte de pandemie.

Cu multe aplauze au fost primiți oaspeții Oana Tomoiagă și Alexandru Bradatan, care au oferit un spectacol de excepție. Au mai încântat publicul invitați deosebiți, precum Cristinel Iordăchioaia, Ionuț Sârbu dar și tinere talente locale, alături de Ansamblul Folcloric ”Bucovina Mică”.

 

Și pentru că postul s-a încheiat în pragul Sfintelor Sărbători, toată lumea s-a prins într-o hora de mâna pe platoul din fața Centrului Cultural.

Precizăm că astfel de evenimente sunt o tradiție pentru comuna Tatarusi, renumită în zona noastră pentru promovarea valorilor culturale tradiționale românești.

 

 

 

Alte articole