13 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Spectacol aniversar la Casa de Cultură Pașcani, pe 20 mai

Spectacol folcloric aniversar la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani, vineri, 20 mai, de la ora 18:30. Cu ocazia împlinirii a șapte ani de activitate a ansamblului de dansuri populare „Rapsozii Siretului”, pe scena instituției de cultură va fi joc și voie bună.

Alături de ansamblul sărbătorit vor fi artiștii locali, Luiza Ștefania Muscalu, Parascheva Măgureanu, Ana Maria Ignat, Cristinel Iordachioaia, Denisa Tudoran, Maria Tucan și Laurențiu Marian.

Mai mult, pe scenă va urca și Taraful „Frații Năstase”, care promovează folclorul autentic românesc.

Prețul unui bilet la spectacol este de 20 de lei, iar relații și rezervări se pot obține la numărul de telefon 0726040408.

De precizat este faptul că Ansamblul “Rapsozii Siretului”, al cărui coregraf este Alexandru Gâmbuță, a fost înființat în toamna anului 2015 și promovează dansurile din Topile, Dumbrăvița, Hârlău, Deleni și Iași. Sunt peste 50 de dansatori, pepinieră și seniori.

Ansamblul pune în valoare folclorul autentic românesc prin portul tradițional, dans dar și obiceiuri de iarnă, precum Moșnegeasca din Topile, Hora și Căiuții din Gura Bâdiliței sau Urătura cu felinar.

Alte articole