Şcoala postliceală „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Paşcani este într-o continuă dezvoltare. Anul trecut, în luna octombrie unitatea de învăţământ s-a mutat într-un sediu nou, iar anul acesta Centrul de studii a obţinut acreditare pentru asistent de farmacie şi asistent balneofiziokinetoterapie.
Noutăţi la Școala postliceală din Paşcani. Începând cu acest an a mai primit acreditare pentru încă două discipline disponibile la acest centru de studii. Este vorba de asistent de farmacie şi asistent de balneofiziokinetoterapie. Până anul trecut cursanţii erau nevoiţi să meargă în alte centre de învăţământ pentru examenul final, dar din acest an elevii vor putea să dea examenul la Paşcani.
Elevii înscrişi la această postliceală sunt mulţumiţi de schimbările din ultimul an, dintre care face parte și acreditarea celor două calificări dar mai ales pentru că au posibilitatea să studieze, începând cu luna octombrie 2014 într-o locaţie nouă, cu 12 săli de clasă şi laboratoare cu toate dotările necesare. În clădire este amenajată şi o bibliotecă în care elevii găsesc materiale didactice de actualitate din medicină, pe care le pot consulta în sala de lectură sau împrumuta pentru studiu acasă.
Cursanţii de la cele 3 calificări: Asistent medical generalist, Asistent de farmacie şi Asistent de balneofiziokinetoterapie îşi desfăşoară stagiile de practică la Spitalul CF din Paşcani, Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, dar şi la farmaciile din Municipiu, costurile fiind incluse în taxa de studiu.
În luna septembrie o firmă de plasare a forţei de muncă din Germania a încheiat un contract de colaborare cu postliceala din Paşcani, astfel încât absolvenţii din această instituţie pot opta pentru un loc de muncă în această ţară.