5.9 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Spatiul verde din faţa Gării Paşcani, stăpânit cu forţa. Proiectul de modernizare a fost blocat

Planurile Primăriei Paşcani de modernizare a zonei Gării rămân blocate. Administraţia locală a pierdut, şi în apel, procesul cu societatea consilierului Marius Pintilie, cea care ocupă, pe spaţiul verde din faţa Gării o suprafaţă de teren din domeniul public.

Edilul municipiului a cerut prin intermediul unui executor judecătoresc eliberarea terenului, în vederea realizării unor lucrări de amenajare, dar societatea a refuzat şi atacat toate demersurile. Contestaţia a fost admisă de judecătorii pascaneni iar hotărârea a fost menţinută de Tribunalul Iaşi. Mai mult administraţia trebuie să achite din bani publici şi cheltuielile de judecată, 5000 de lei onorariul avocatului părţii contestatare.

Reprezentanţii Primăriei spun că nu cunosc, deocamdată, care sunt cauzele pentru care Primăria a pierdut procesele şi că nu au fost angajaţi avocaţi. În schimb conform contractului de închiriere Primăria poate să solicite chiriaşului să elibereze terenul pentru o cauză de interes public, aşa cum este în acesta situaţie.

Municipalitatea încerca să pună în execuţie un proiect realizat încă din anul 2010 de fostul primar Grigore Craciunescu. Conform documentelor pe terenul din faţa Gării ar urma să fie amenajat un parc cu bănci, spaţii verzi şi o fântână arteziană iar cele două chioşcuri să fie dezafectate. Tot acolo conducerea Gării a solicitat aprobare pentru amplasarea unei locomotive recondiţionate, că monument în memoria şi cinstea muncitorilor ceferişti. Demersurile pot continua doar după eliberarea terenului.


Propunerea a fost apreciată de sute de păşcăneni, pe reţelele de socializare, cu atât mai mult cu cât acolo funcţionează de ani de zile un magazin de pompe funebre. În schimb consilierul liberal Marius Pintilie, se consideră o victimă, în urma unei presupuse răzbunări politice din partea primarului.

În cadrul unei conferinţe de presă, organizată în cursul zilei de marţi, la care postul BIT TV nu a fost invitat să participe, el a precizat că administraţia locală nu ar avea nici un proiect de modernizarea a zonei şi că edilul ar trebui să se ocupe de alte probleme mult mai importante pentru comunitate.

Intervenţia liderului PNL Paşcani ridică, şi de acesta dată, multe semne de întrebare privind un posibil conflict de interese. În calitate de consilier local ar trebui să susţină proiectele de interes public ale administraţiei locale, nu cele ale firmei sale care refuză să elibereze o suprafaţă de teren din domeniul public şi a dat în judecată administraţia locală. Pintilie a refuzat să răspundă la întrebările adresate, după conferinţă, de BIT TV.
“Dv va place cum arată zona Gării? Din perspectiva interesului public, acolo se doreşte amenajarea unui parc în locul celor două chioşcuri. Poziţia dv pe acest subiect, exprimată în conf de presă, este în interes public sau în interesul protejării afacerilor dv? “
Menţionăm că spaţiul comercial din faţa Gării al societăţii Lorimer SRL Paşcani ocupa o suprafaţă de teren de 48, 82 mp din domeniul public al municipiului. Timp de aproape 7 ani de zile, din anul 2009, a fost deţinut fără documente legale de închiriere.

Contractul a fost reînnoit în ianuarie 2016, pe o perioadă de 5 ani de zile, fără licitaţie şi prin încredinţare directă, adica in mod illegal, cu posibilitatea încetării lui în cazul sistematizării zonei – conform art 16 din document.

La doi paşi depărtare se afla magazinul societăţii West Moldavia. Şi în acest caz patronul a atacat dispoziţia de evacuare emisă de primar şi a câştigat procesele. Asta deşi contractul de închiriere a expirat de un an de zile iar terenul este deţinut în momentul de faţă, fără forme legale.

Alte articole