More

    Soseşte prima tranşă a biletelor de tratament

    Array

    Veşti bune pentru pensionari: săptămâna aceasta va ajunge la Iaşi prima tranşă a biletelor de tratament destinată pensionarilor. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi, biletele de tratament pentru staţiunile din reţeaua privată mai întârzie, zilele acestea fiind aşteptate doar cele pentru staţiunile care aparţin Casei Naţionale de Pensii – pentru care nu este necesară organizarea de licitaţii.

    „Săptămâna aceasta, vom primi prima tranşă de bilete pentru staţiunile ce aparţin Casei Naţionale de Pensii. Încă nu ştim câte vom primi, dar din experienţa anilor trecuţi ar trebui să fie în jur de 100. Până în momentul de faţă, peste 5.500 de persoane au depus cereri pentru biletele de tratament. Fiecare solicitant poate să opteze pentru trei staţiuni – fie din reţeau Casei Naţionale, fie din reţeaua privată. Biletele vor fi acordate printr-un proces de alocare automată, executată printr-un program informatic. De regulă, reuşim să acoperim cam 70-80% din cererile anuale“, a declarat Mihai Ceucă, director coordonator adjunct în cadrul CJP Iaşi.

    Cei mai mulţi pensionari optează pentru tratament în perioada iunie-iulie-august, iar potrivit reprezentanţilor CJP Iaşi, staţiunea Nicolina se numără printre preferinţele pensionarilor ieşeni. Pensionarii care au menţionat în cereri perioada martie sau jumătatea lui aprilie (pentru tratament) vor trebui să revină la Casa de Pensii pentru a specifica un nou interval de timp.

    Sursa Flacara Iasului

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet