10.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Sorin Iacoban, PRO România Iași: Momentul adevărului (P)

Am fost zilele acestea prin județ, printre ieșenii de rând, să le aflu lipsurile și cum văd ei lucrurile. Am stat de vorbă cu ieșenii de peste tot și am simțit că mă uitam în oglindă, sunt nemulțumiți de exact aceleași lucruri ca și mine – impostura din administrație, incompetența, asumare a deciziilor și fuga de responsabilitate în cel mai meschin mod, blamarea adversarilor politici în locul prezentării unor reușite proprii, pentru că acestea nu există.

Eu, ca Parlamentar și Consilier Local, m-am luptat pentru oameni și având mereu ușa deschisă pentru oricine, am luat în seamă și m-am zbătut pentru aceștia. Am inițiat legi și proiecte care și astăzi își văd efectul în viața oricărui cetățean al României și îl ajută în mod direct.

Nu am avut și nu am dosare, toată activitatea mea a fost transparentă și în folosul tuturor oamenilor din această țară. Atunci când am văzut că partidul din care făceam parte a luat o cale greșită, am fost printre puținii care s-au ridicat și au obiectat, fapt ce mi-a a adus excluderea, dar mi-a păstrat verticalitatea.

Sunt un om de stânga și de aceea am rămas în același spectru, fără să fiu traseist, de data aceasta alături de echipa lui Victor Ponta.

În PRO România, și vorbim de un partid nou, suntem oameni competenți atât la nivel național cât și la nivel local, cel puțin aici în județul Iași, și vă garantez că avem cea mai bună echipă dintre toate partidele.

Am convingerea sinceră că românii au înțeles că vremurile s-au schimbat și că scrutinul din 6 Decembrie este un test al maturității pentru întreaga națiune, acum când avem de a face cu cea mai dificilă perioadă de după 1989.

Din discuțiile cu oamenii am înțeles că sunt epuizați de toate știrile negative, de toată presiunea socială, populația este obosită și are nevoie de un suflu de energie și de o nouă abordare a vremurilor, pe care PRO România o poate aduce după ziua alegerilor.

Pe 6 Decembrie, Parlamentul și Guvernul trebuie schimbate, de aceea vă chem să votăm PRO România Iași!

Comandat de PRO ROMÂNIA organizația județeană Iași, cod mandatar financiar 11200008

Alte articole