18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Solicitare pentru al doilea flux de vaccinare la Pașcani

Primaria municipiul Pascani a solicitat Directiei de Sanatate Publica Iasi, reinfiintarea celui de-al doilea flux de vaccinare in cadrul centrului existent din cladirea administratiei publice, de pe strada Stefan cel Mare, din oras. Cererea a fost aprobata deja de DSP si urmeaza ca intr-un timp cat mai scurt, posibil chiar de joi, fluxul sa fie functional.


Acest demers vine dupa ce in ultima perioada, a crescut numarul persoanelor care vin sa se imunizeze la centru. Daca la inceputul lunii octombrie, doar cativa zeci de cetateni s-au vaccinat impotriva virusului, luni, 22 octombrie, 200 de persoane au primit prima doza din ser. Noile restrictii, dar si teama de a se infecta sunt motivele pentru adresabilitatea crescuta.

O batranica dintr-o comuna din apropierea municipiului Pascani a venit pentru cea de-a treia doza. Este convinsa ca a luat decizia corecta.

A fost aglomeratie in aceste zile si la cabinetul medicului de familie, Iulia Virgina Movileanu, de pe peronul garii din municipiu. Imunizarea s-a facut cu vaccinul Johnson & Johnson, care se administreaza intr-o singura doza. Posibilitatea de a obtine certificatul verde mai repede i-a indemnat pe multi dintre cei aflati la rand, sa aleaga acest ser.

In ceea ce priveste numarul de infectari, in Spitalul Municipal de Urgenta Pascani nu este nici o schimbare in bine. Sectia ATI COVID este plina de pacienti, la fel si in celelalte zone rosii din unitatea medicala. In noaptea de marti spre miercuri, trei persoane si-au pierdut viata din cauza virusului.

Incidenta a ramas la fel de crescuta in municipiu. Potrivit raportarilor oficiale, in ziua de marti, 26 octombrie, era de 7,12/mia de locuitori.

In ceea ce privesc restrictiile, in institutii publice se intra doar cu certificat verde, test negativ sau dovada trecerii prin boala, iar tot mai multe magazine cu profil nealimentar au aceleasi reguli.

Politistii controleaza daca regulile sunt respectate, inclusiv, restrictiile de circulatie pe timp de noapte.

Marti, 26 octombrie, au fost verificate patru unitati de alimentatie publica, au fost legitimate 22 de persoane si au fost date doua amenzi, conform Legii nr. 55/2020, ce are ca scop prevenirea si combatarea efectelor pandemiei.

 

 

 

Alte articole