9.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Șofer băut, urmărit de polițiștii pășcăneni prin Hălăucești

C.P. La data de 5 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, al cărui conducător nu a oprit la semnalele poliţiştilor, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului, pe raza comunei Hălăuceşti.

Şoferul a fost identificat în persoana unui tânăr de 30 de ani, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările sunt continuate.

Alte articole