6.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Societatea de salubritate renunţa la facturare

Societatea păşcăneană de salubritate nu va mai factura serviciile la agenţii economici începând cu 1 aprilie 2019. Asta deoarece de la aceeaşi dată intra în vigoare taxa de salubritate, la fel cum s-a intamplat si pentru persoanele fizice. Conducerea societăţii precizează că vor fi emise facturi, în continuare, doar pentru penalităţile de întârziere acolo unde sunt  restante de încasat dar şi pentru luna martie.

În momentul de faţă societăţile comerciale din Paşcani dar şi celelalte unităţi cu personalitate juridică trebuie să depună la Finanţele Locale o declaraţie cu privire la numărul de angajaţi, obiectul de activitate şi suprafeţele de teren folosite efectiv. Pe baza acestor declaraţii inspectorii fiscali vor stabili şi vor trimite fiecărei societăţi o declaraţie de impunere cu sumele care trebuie achitate. Până cum au fost primite doar 10 declaraţii iar termenul limită pentru depunerea lor este 31 mai.
Societăţile care nu le vor depune vor fi taxate cu câte 216 lei de angajat, din oficiu, pe baza datelor primite de la ITM, urmând să fie făcută regularizarea după primirea declaraţiilor. De asemenea, primă plată se va face până la sfârşitul lunii iunie, pentru lunile ianuarie – iunie. Pentru societăţile care au puncte proprii de colectare, noul operator va trebui să trimită Finanţelor Locale situaţiile cu cantităţile de gunoi ridicate, pentru că până la sfârşitul anului să fie făcută regularizarea.

Conform simulării, o societate mică va achita câte 54 lei pe an pentru fiecare angajat şi încă 57 lei pentru suprafaţa de teren, adică minim 112 lei pe an. În această situaţie se află majoritatea firmelor din oraş iar nivelul taxei creşte în funcţie de numărul salariaţilor, în timp ce anul trecut acestea plăteau câte 266 lei pe an, pentru 0,5 mc de gunoi pe lună.
La societăţile mari, principiul este total diferit şi anume că până la urmă să achite în funcţie de cantitatea de gunoi colectata dar nu mai puţin de suma care ar rezulta din înmulţirea taxei pe salariat de 4,5 şi numărul acestora. Pentru asta se va face o regularizare anuală sau de două ori pe an în funcţie de cantităţile furnizate de operatorul care va cântări şi prelua gunoiul.

Alte articole