19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Soarta RAGCL – dezbateri cu doi consilieri. „Soluţia Galaţi” si investiţii guvernamentale. Opoziţia aşteaptă intervenţia primarului

Consilierii păşcăneni nu prea sunt interesaţi de soarta regiei locale de termoficare. La intalnirea programată astăzi începând cu ora 13.00, au răspuns invitaţiei doar doi din cei 19 aleşi locali, iniţiatorul dezbaterii, consilierul PMP Sorin Olariu şi Alexandru Dandu de la PNL. De partea cealaltă a mesei s-au aşezat directorii regiei de termoficare, Gelu Nedelcu şi Sorin Nacuta, preşedinta Consiliului de Administratie, Dorina Sofian şi administratorul public Gică Zanet. Din sala au lipsit primarul municipiului, Dumitru Pantazi dar şi liderul opoziţiei, Marius Pintilie care şi-au anunţat, iniţial, prezenta.

Iniţiatorul dezbaterii a precizat că trebuie clarificata, în scurt timp, soarta regiei şi şa fie luate o serie de măsuri în acest sens iar Consiliul Local are principala responsabilitate. El a propus spre analiză “modelul Galaţi” acolo unde legislativul local a decis suspendarea controlată a activităţii furnizorului public de căldură, până la închiderea lui şi acordarea unor măsuri compensatorii populaţiei pentru achiziţionarea de centrale termice de apartament.
De cealaltă parte, conducerea regiei a propus realizarea unui plan de investiţii de cca 8 milioane de lei pentru reinfiintarea unor puncte termice proprii,  la unităţile bugetare aflate branşate la sistemul centralizat de incalzire, mai ales la şcoli.
Finanţarea ar urma să fi solicitată de la Guvern iar 30 % din bugetul local. Documentaţia va fi prezentata consilierilor în câteva săptămâni de zile.
În acelaşi context s-a discutat şi despre varianta intrării în insolventa a regiei de termoficare. Conducerea RAGCL a spus că ar fi o măsură bună pentru protecţia unităţii în raport cu creditorii dar şi pentru deblocarea conturilor dar nu o poate solicita pentru că nu are mandat, în acest sens, de la Consiliul Local.

Reprezentantul opoziţiei a spus că PNL a prezentat o serie de propuneri într-un raport de control dîn martie 2017 şi că aşteaptă soluţii de la primar. În replică preşedinta Consiliului de Adminsitratie de la regie, Dorina Sofian,  a atras atenţia că acesta dezbatere nu ar trebui politizata şi a cerut consilierilor să conlucreze pentru rezolvarea problemelor comunităţii.

Propunerile ar urma să fie analizate iar concluziile să fie discutate intro nouă întâlnire care va fi programată săptămâna viitoare. De acesta dată iniţiatorul se aşteaptă la o participare mai mare din randul  consilierilor locali.
Până atunci trebuie găsite rapid soluţii aşa încât RAGCL să nu rămână fără gaz metan în perioada imediat următoare, iar pascanenii fără apă caldă. Sunt de achitat facturi restante de peste 2 milioane de lei iar conturile regiei sunt blocate de Fisc, din cauza datoriilor. Singura sursă de venit sunt încasările de la populaţie. Din acest motiv regia a anunţat că săptămâna viitoare va trimite spre executare câteva mii de facturi restante.

Conducerea unităţii ia în calcul şi suspendarea activităţii de termie pentru lunile de vară, ca să poată achita facturile la gaz. Asta însemna că peste 60 de salariaţi să intre în concediu fără plată,  timp de câteva luni de zile. Pentru a nu se ajunge la sistarea activităţii, directorii regiei au cerut ca administratiei locale să intervină la Fisc pentru deblocarea conturilor.
În final s-a ajuns la concluzia că regia păşcăneană de termoficare îşi va înceta activitatea cel mult în câţiva ani de zile, dar închiderea trebuie controlată prin măsuri pentru protejarea populaţiei şi pentru că şcolile şi grădiniţele să nu rămână fără căldură.

Alte articole

Parcări cu plată puține, înainte de alegeri

Dezbateri intense in comisiile de specialitate pe marginea proiectului...

Bani pentru biserici de la bugetul local. Se pot depune proiecte

Administratia locala a deschis sesiunea de depunere a proiectelor...