More

    Situația manualelor la început de an școlar: noi pentru cei mici, acceptabile pentru cei mai mulți, nu mai mult de 3 decontate pentru clasele a XI-a si a XII-a

    Array

    Manualele, cele mai importante resurse de învățare pentru copii îi așteaptă pe cei mici în școli, mai puțin însă pe cei mari. Elevii din clasele mici au asigurate toate manuaele din partea ministerului, însă cei din anii terminali de liceu, și le vor cumpăra singuri, urmând ca ministerul să le deconteze o parte din bani în luna noiembrie, cel târziu.
    Asigurarea manualelor pentru elevi este o prioritate a unităților de învățământ la fiecare început de an școlar, deoarece sunt principalele materiale necesare în actul educațional. Din acest motiv școlile s-au străduit să acopere din timp, numărul lor, astfel încât toți elevii să aibă parte de ele, chiar din prima zi de școală.

    Deși nu e vorba de manuale noi în proporție de 100 % , decât pentru micuții din clasa I la școlile din Pașcani situația este foarte bună, cărțile fiind transmise în stare bună de la o generație la cealaltă. Ministerul nu aprobă suplimentarea de manuale noi, decât în proporție de 1/3, iar cele mai multe sunt la clasele de debut ale ciclurilor de învățământ. Având în vedere că manualele de clasa I nu sunt transmisibile, acestea sunt noi în totalitate, iar elevii le pot completa.

    Și la școlile din Hârlău elevilor le-au fost asigurate din timp toate manualele, așa cum declară și Adrian Tomulesei, Directorul Școlii gimnaziale ”Petru Rareș” din localitate, manuale noi primind cu prioritate cei de la clasele mai mici.
    Școlile, în funcție de numărul de elevi și de gradul de deteriorare al cărților, efectuează comenzi de manuale conform graficelor stabilite de inspectoratele școlare, iar dacă este necesar se pot face suplimentări și în timpul anului prin recartări, deoarece se mai pot produce schimbări prin transferuri.

    Dacă la școlile gimnaziale și în cazul elevilor din primii 2 ani de liceu situația manualelor este una foarte bună sau mulțumitoare, nu același lucru pot spune elevii din clasele terminale de liceu, care până în toamna acestui an trebuiau să își achiziționeze singuri manualele. Printr-o Hotărâre de Guvern, lor li se vor deconta doar maxim 55 de lei, pentru achiziționarea a 3 manuale, cele necesare aprofundării materiei pentru disciplinele de bacalaureat. Deocamdată în școli nu au fost trimise detalii legate de decontare, urmând ca situația să fie clarificată în funcție de numărul elevilor de la clasele terminale.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Un consilier a demisionat din comisii, in semn de protest

    Lectie usturatoare din partea unui consilier local. Sorin Olariu de la PMP a demisioanat din trei comisii tehnice, unde legislativul local are reprezentanti, pentru...

    Dar din dar, pentru sănătate. Părinții Nicoletei au donat pentru Mateo, un copilaș operat pe creier

    Gest impresionant din partea familiei Nicoletei, adolescenta din Pascani diagnosticata cu o boala grava. Parintii fetei au donat 1.000 de euro din donatiile primite...

    Pașcaniul se împrumută pentru investiții, cu acordul tuturor consilierilor

    Municipiul Pascani se imprumuta cu 4 milioane de lei pentru confinantarea unor investitii din fonduri europene mostenite de la fosta administratie. Pe ordinea de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI