Despre care echilibru ar fi vorba? Evident, despre justul echilibru care ar trebui să existe între cerinţele interesului general şi cele de protecţie a drepturilor fundamentale ale individului. Cât de mult se apropie sistemul nostru de pensii (cel public) de atingerea unui asemenea echilibru, se cunoaşte în mare măsură. Totuşi, încercări de redresare, dezbateri etc. într-o atare direcţie n-am putea spune că nu există. Tocmai aici se circumscriu şi cele câteva rânduri ale noastre.
Deja, fără să avem încă o lege operaţională prin care să se generalizeze posibilitatea continuării activităţii de către respectabilele persoane pensionabile, în câmpul autohton al muncii există 102.375 persoane cu vârsta ≥ 65 ani. Cca. 90% dintre acestea încasează efectiv pensiile lunare, având (şi) calitatea de pensionari. Apoi, ceea ce este cât se poate de interesant, 28.271 persoane (mai mult decât populaţia însumată a oraşelor Tg.Frumos şi Hârlău) au vârsta de peste 70 ani, din care doar 1317 nu au şi calitatea de pensionari (http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMPS/Transparenta_decizionala/20210311-proiect-de-lege-continuare-activitate-em.pdf).
Altfel spus, chiar acum, la ora discuţiei noastre, avem destui salariaţi cu acte în regulă din punct de vedere oficial (contract de muncă/raport de serviciu), născuţi în urmă cu mai mult de şapte decenii, care în majoritate covârşitoare beneficiază şi de pensie (95%). Cu referire la cei 88.134 salariaţi-pensionari care cumulează pensia cu salariul după ce au atins vârsta standard pentru pensie/≥ 65 ani (din totalul de 102.375 persoane), dacă au angajator privat, nu fac obiect de discuţie când este vorba de posibile schimbări normative în perspectivă. Dacă, în schimb, au contracte de muncă/raporturi de serviciu cu autorităţi/instituţii publice centrale/locale, regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale la care capitalul social este de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, respectivele schimbări normative comportă accente de substanţă.
Foarte pe scurt, cumulul pensie-salariu ar urma să dispară în situaţia când angajatorul este de tipul arătat. Proiectul de act normativ stipulează explicit că salariaţii ”care au şi calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii/sistemului pensiilor militare de stat/beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru menţinerea în activitate în baza aceluiaşi contract de muncă (…) până la împlinirea vârstei de 70 de ani sau pentru încetarea contractului de muncă (…)” (Lege/Proiect privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMPS/Transparenta_decizionala/20210311-proiect-de-lege-continuare-activitate.pdf). Dacă respectivele persoane au optat pentru menţinerea în activitate, legiuitorul a avut grijă să precizeze că în acest caz ”se suspendă plata pensiei începând cu luna următoare exprimării opţiunii”.
Dacă proiectul de act normativ elaborat de Executiv devine lege, ar trece automat pe tărâmul amintirilor faptul ca beneficiarii sistemului public de pensii, sistemului pensiilor militare şi ai sistemului pensiilor speciale să îşi poată desfăşura activitatea profesională concomitent cu încasarea veniturilor din salarii suportate din bugetul public consolidat al statului. Parcurgând textul de lege (Proiect), observăm că apar totuşi unele excepţii, când este vorba despre persoane alese în funcţii publice ori care beneficiază de drepturi de autor, personal didactic, membrii Academiei Române, ca să dăm doar câteva exemple. Dar câţi iepuri ar împuşca Executivul dintr-un singur foc? Prin faptul că se statuează ca cei care lucrează în baza unui contract de muncă/raport de serviciu/act de numire în funcţie pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, dar fără a mai încasa în această vreme şi pensia, avem de-a face cu tentativa rezolvării (maidegrabă, a ameliorării) a două probleme.
Şi nu dintre cele mai simple. Ba, din contră. Prima este uşor de intuit; este legată de necesitatea reducerii cheltuielilor de personal suportate din bugetul de stat. O cuantificare cât de cât realistă în această privinţă este greu de efectuat. De altfel, referiri la cifre/sume băneşti nu regăsim nici în expunerea de motive a demersului legislativ în cauză. A doua problemă – în întâmpinarea căreia se pare că venim, deşi aici lucrurile au aparenţa celor întâlnite mai mult prin manualul de Economie politică – este cea care ţine de ”integrarea avantajelor competitive ale lucrătorilor vârstnici, inclusiv experienţa vastă a acestora”. Expunerea de motive la care ne-am referit aduce în discuţie, în acelaşi sens, şi faptul că îmbătrânirea activă poate în final să conducă la ”dezvoltarea unei societăţi mai cuprinzătoare, în care toate persoanele pot participa la îmbunătăţirea vieţii”.
Cu toate acestea, par cât se poate raţionale şi opinii precum (Marian Preda, Edupedu.ro): ”…nu poţi să faci o modificare de genul acesta în sistem pentru cinci ani de zile. E ca şi cum ai bloca posturile şi asta se va întâmpla în toate instituţiile publice şi în special la posturile la vârf, de conducere, de decizie şi influenţă de decizie, posturi ocupate de cei care sunt la sfârşitul carierei. E ca şi cum le-ai bloca timp de cinci ani. Nu mai intră nimeni cinci ani, decât dacă creşti numărul de posturi… Îi vor opri pe tineri să intre în sistem şi vor permanentiza mediocritatea şi incompetenţa în administraţia publică, la toate nivelurile.
De ce? O măsură corectă era: se acceptă rămânerea în funcţie până la 70 de ani, la cerere, cu acordul angajatorului, acord pe bază de criterii de performanţă.” Pe de altă parte, fiind vizat şi mediul de afaceri, prin faptul că pensionabilul ar urma să depună la conducerea firmei angajatoare doar o cerere privind continuarea activităţii (fără să conteze randamentul său pe post/funcţie), care nu poate fi respinsă, şi de aici vin destule voci critice. Cele mai multe, cât se poate de îndreptăţite. De toate acestea însă, va trebui să ţină cont legiuitorul (Parlamentul) la conturarea textului final.
