10.7 C
Paşcani
joi, octombrie 28, 2021
Array

Sistemul “Alert”, funcţional în câteva săptămâni. Cum va funcţiona şi ce informaţii vor fi transmise pe telefon care să alerteze populaţia în cazul calamităţilor

Mesajele de pe sistemul “Alert” vor ajunge în cel mult un minut de la emiterea lor pe toate telefoanele din raza vizată de o calamitate, nu doar pe dispozitivele smartphone. Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat vineri că sistemul va transmite doar mesaje care vizează situaţii grave. Premierul Mihai Tudose a avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cei ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), dar şi cu operatorii de telefonie, pe „Sistem Alert”.

Costurile finale pentru implementarea acestui sistem pot ajunge până la patru milioane de euro, iar atribuirea va fi una directă.

“Pe partea noastră este posibil să intrăm pe procedura de urgenţă, nu este vorba despre sume exorbitante, ci de o chestiune care trebuie implementată rapid. Suma poate să fie de la un milion de euro şi să se termine la 3-4 milioane. Suma se defineşte de soluţia finală”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, după întâlnirea de la Palatul Victoria dintre premierul Mihai Tudose şi reprezentanţii IGSU, ANCOM, STS şi ai celor patru companii de telefonie mobilă.

Continuarea pe Mediafax

DE LA ACELAȘI AUTOR

Anunt de pierdere

Pierdut certificat constatator nr. 70820 din 08.08.2018 de la punctul de lucru din sat Pietrosu, comuna Tatarusi,...

O fetiță de 9 anișori, cu o păpușă în brațe, abuzată de un individ. A reușit să o agreseze sexual, după ce a păcălit-o

Un ieșean a fost trimis la pușcărie de către judecători, după ce a fost acuzat că a...

Ard câmpurile din comune. Neglijența oamenilor pun pe drumuri pompierii

Pompierii pascaneni, dar si cei din Targu Frumos sau Harlau primesc foarte multe solicitari in aceasta perioada...

Vom avea restricţii de Crăciun şi de Revelion? Ce spune ministrul Sănătăţii

Valul patru al pandemiei este din ce în ce mai aprig, fapt demonstrat de creșterea îmbolnăvirilor și...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI