More

    Simpozionul de Arte Vizuale la Cucuteni

    Array

    După o pauză de trei ani, satul Cucuteni a găzduit într-un spaţiu nou, Simpozionul de artă de la Cucuteni. Evenimentul a fost organizat de artistul ceramist Ionela Sandrina Mihuleac, a implicat 10 artişti din ţară şi străinătate şi peste 100 de copii din comuna Cucuteni.
    Povestea simpozionului a început în urmă cu 14 ani. Din 2002, timp de 11 ediţii, simpozionul a implicat mii de copii şi zeci de artişti, oferind comunei Cucuteni numeroase beneficii: creaţii artistice, educaţie culturală, vizibilitate. În 2012, în urma unor probleme legate de locaţie, simpozionul a fost întrerupt, moment în care Ionela Mihuleac a decis să construiască un centru cultural, cu o arhitectură în armonie cu natura şi cu elemente inspirate din cultura Cucuteni. Astfel că după 3 ani de muncă continuă şi aşteptare, într-un spaţiu nou, destinat special activităţilor culturale, Simpozionul HUMAn a revenit, dând startul unei noi serii de tabere de arte vizuale.
    Clădirea în care au fost realizate atelierele de creaţie este construită prin tehnica cob. Este singurul spaţiu de creaţie privat din judeţul Iaşi, ce promovează cultura Cucuteni. După două săptămâni de muncă în cadrul atelierelor, au fost realizate numeroase creaţii artistice de ceramică, sculptură, design interior, desen, pictură, poezie.

    Unul dintre artiştii implicaţi în simpozion, a fost Jean Baptiste Odobeştianu, finalist la Emisiunea „Românii au Talent”. Acesta a prezentat Metoda TOTEM ce are ca principale elemente: activismul în educaţia non-formală, conceptele de reciclare (recycle & upcycle), dezvoltare personală, precum şi cea profesională. Atelierul Metodei Totem susţinut de către Jean-Baptiste Odobestianu (Manitou) şi Ana-Maria Anghelescu (Arlequin) a fost unul interactiv şi s-a bazat pe lucrul cu instrumente de percuţie şi complementare percuţiei, precum: Djembe, OceanDrum, Maracas, Tamburina, Rainstick şi multe altele.

    La închiderea simpozionului, ce a constat în realizarea unei expoziţii şi a unui spectacol cu implicarea tuturor artiştilor şi copiilor prezenţi, au participat şi 35 de tineri din 9 ţări, veniţi în proiectul Erasmus Plus: „Grow your NGO”, organizat de Asociaţia ASIRYS, partener al Simpozionului. Tinerii au realizat câte un scurt moment artistic specific ţării lor. Slovenia, Macedonia, Croaţia au cântat o melodie reprezentativă Iugoslaviei, Polonia a prezentat dansuri şi cântece tradiţionale, germanii au cântat hip-hop şi au recitat o poezie, grecii au invitat comunitatea la Zorba, Anglia şi Portugalia au făcut glume şi şi-au prezentat steagurile.

    Prin acest eveniment unic şi creativ, prin implicare activă şi dedicarea unor artişti, precum Ionela Mihuleac, Cucuteni, considerat leagănul civilizaţiei neolitice, dar insuficient cunoscut şi promovat, a devenit un reper pe plan international. Tinerii din cele 9 ţări implicate, se întorc acasă cu o imagine clară a ceea ce înseamnă Cultura Cucuteni, unii dintre ei, artişti, găsindu-şi sursa de inspiraţie în satul Cucuteni.
    Sursa: CP Asirys

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Viermele de făină, bun de consum în UE. Mihaela Bilic: De ce să mănânci insecte, dacă ai friptură?

    Viermele de făină, care tocmai a fost declarat bun de consum în Uniunea Europeană, nu conține nimic special, ci este doar o sursă viabilă...

    Streinu-Cercel îți dă vestea cea mare: „Obligatorie până în 2023”!

    Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat, duminică, după ce a fost vaccinat cu a doua doză împotriva COVID-19, că masca va rămâne obligatorie în continuare...

    Costul suplimentar lunar în 2021 cu un angajat plătit cu salariul minim pe țară este de 72 de lei.

    Companiile vor avea în 2021 un cost suplimentar lunar de 72 de lei pentru fiecare persoană plătită cu salariul minim brut pe țară, după...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI