More

    Şi-a tăiat burtă cu flexul

    Array

    Elicopterul SMURD a fost solicitat într-o comună din Hîrlău pentru a transporta în cel mai scurt timp la Spitalul de Urgenţe din Iaşi un bărbat care şi-a tăiat burta şi o parte din organele interne cu flexul. Medicii nu se pot pronunţa asupra evoluţii stării de  sănătate a bărbatului.

    Neatenţia l-a adus aproape de moarte pe un bărbat în vârstă de 40 de ani din comuna Deleni – Hîrlău. Acesta, s-a apucat să taie cu flexul prin gospodărie, iar pentru că se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi-a secţionat abdomenul ajungând până la organele interne pe care le-a performat.
    Nenorocirea a fost văzută de către rude care au sunt de urgenţă la 112 pentru ajutor. Elicopterul SMURD a venit în comună pentru a-l transporta în cel mai scurt timp la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi.

    Ajuns la spitalul din Iaşi, medicii l-au dus direct în sala de operaţie, iar prognosticul privind evoluţia stării de sănătate a acestuia este rezervat.
    Prof. dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD de la Spitalul Sf. Spiridon a declarat că “Pacientul a fost adus conştient la spital şi stabil hemodinamic. A fost dus imediat în sala de operaţie. A declarat că a consumat alcool înainte de a se apucă să lucreze cu flexul. Este prematur să ne pronunţăm asupra evoluţiei stării de sănătate”.

    În ultima perioada, la spital au fost aduse persoane care au fost victime ale acestui aparat utilizat la muncă în gospodărie.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Municipiul Pașcani și orașul Tg. Frumos din județul Iași, fruntașe la numărul de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate populației

    Municipiul Pașcani și orașul Tg. Frumos din județul Iași, fruntașe la numărul de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate populației. //

    Concurs pentru funcția de consilier debutant, la Miroslovești

    Administrația locală din comuna Miroslovești scoate la concurs o funcție publică vacantă în cadrul Compartimentului Financiar Contabil. Este vorba despre un post de consilier debutant, clasa I. //

    O stradă din Târgu Frumos, în plin proces de reabilitare | FOTO

    Într-o postare apărută pe pagina de facebook, primarul orașului Târgu Frumos, Ionel Vătămanu, anunță că au început lucrările pentru reabilitarea străzii Tudor Vladimirescu. //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet