14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Și-a cumpărat din Ucraina, cu 200 de euro, un permis de conducere valabil 30 de ani

Un permis de conducere fals poate fi obţinut în doar câteva ore. A demonstrat-o un ieşean, căruia i-a fost de ajuns să treacă graniţa cu banii necesari. În aceeaşi zi, s-a întors acasă cu actul în buzunar. „Producătorii” nu au fost însă atenţi la calitatea documentului falsificat, ceea ce l-a adus pe Vasile Ursu în faţa justiţiei.

La sfârşitul lunii noiembrie 2018, poliţiştii rutieri din Paşcani au oprit o autoutilitară Volkswagen condusă de Ursu. La solicitarea agenţilor, şoferul a prezentat un permis ucrainean eliberat în iulie 2017 şi valabil timp de 30 de ani. Poliţiştii au constatat însă că permisul nu avea elementele de siguranţă specifice, aşa că l-au reţinut pentru verificări suplimentare. La solicitarea colegilor din Paşcani, autorităţile ucrainene au comunicat că permisul nu fusese eliberat de ele. Poliţiştii au ajuns la concluzia că au de-a face cu un fals, realizat probabil prin scanarea unui document autentic, urmată de prelucrarea unor elemente de conţinut ale imaginilor şi imprimare. Audiat ca suspect, iar apoi ca inculpat, Ursu a precizat că în vara lui 2017 a mers împreună cu câţiva colegi de muncă în Ucraina. Imediat după trecerea frontierei, era aşteptat de un ucrainean, căruia i-a dat 200 de euro. După două ore, ucraineanul se întorcea cu un permis de conducere nou-nouţ. În faţa anchetatorilor, Ursu a susţinut că nu ar fi avut cunoştinţă de faptul că permisul era fals, deşi nu se înscrisese niciodată la o şcoală de şoferi şi nici nu dăduse vreun examen în faţa autorităţilor ucrainene. În cursul judecăţii totuşi, bărbatul şi-a recunoscut fapta.

Magistraţii Judecătoriei Paşcani au luat în calcul acest aspect, ca şi faptul că Ursu nu avea antecedente penale şi avea şase copii în întreţinere, aplicându-i o pedeapsă uşoară. Bărbatul a fost condamnat pentru uz de fals şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, la un total de 1 an şi 10 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În acest interval, Ursu va trebui să presteze şi 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Sentinţa a fost contestată de inculpat, dar magistraţii Curţii de Apel nu au găsit niciun motiv pentru a o schimba. Apelul a fost respins, iar şoferul a fost obligat la plata a 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole