More

    Sfaturi pentru fermierii din Heleșteni

    Array

    Întâlnire importantă la Primăria din Heleșteni. Fermierii din comună au putut afla mai multe despre condiţiile necesare accesării fondurilor europene, înregistrarea corectă a terenurilor sau obţinerea atestatelor de producător de la reprezentanţii Camerei Agricole Iaşi. Evenimentul a avut loc astăzi 10 februarie, începând cu ora 12:30.

    Reprezentanta Camerei Agricole Iaşi, Camelia Apetroaie le-a vorbit celor prezenţi de importanța înregistrării la Apia a terenurilor luate în arendă, modul de obţinere a unor fonduri nerambursabile pentru achiziţia utilajelor dar şi despre cantitatea de fertilizatori ce trebuie folosită în funcţie de cultură şi suprafaţă astfel încât să se obţină randament maxim.

    Spre finalul întâlnirii fermierii şi-au expus nemulţumirile şi neajunsurile întâmpinate în activitatea de producător. Aceştia spun că preţul laptelui la vânzare este prea mic deşi trebuie să plătească taxe ce sunt la nivelul Uniunii Europene.

    Reamintim că pe 3 februarie a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Camerei Agricole Iaşi şi fermierii din comunele învecinate municipiului Paşcani la Clubul Copiilor din localitate.

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet