22.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Sfaturi din partea politistilor pentru pelerinii care calatoresc cu trenul

Având în vedere numărul mare de pelerini care vin în municipiul Iaşi cu trenul, pentru a participa la sărbătoarea Sfintei Parascheva, poliţiştii de la Transporturi transmit câteva recomandări pentru a preveni victimizarea în perioada călătoriei cu trenul, mai ales când aceasta se efectuează noaptea.

Plecarea într-o călătorie începe cu făcutul bagajelor: încercaţi să aveţi un număr cât mai mic de genţi pentru a le putea supraveghea cât mai bine.

Fiţi atenţi atunci când urcaţi pe scara vagonului! În astfel de momente, puteţi deveni uşor o victimă a celor care fură din buzunare! Priviţi în jurul dumneavoastră, mai ales la cei care nu au bagaje. De regulă, hoţii au numai o sacoşă sau o haină pe mână pe care le folosesc pentru a-i împiedica pe ceilalţi să observe cum sustrag bunuri!

Acordaţi atenţie când cineva se ciocneşte dedumneavoastră „din greşeală” – în timpul acesta, persoana respectivă vă poate fura portofelul. Verificaţi imediat valorile pe care le aveţi asupra dumneavoastră, pentru a nu-i da timp hoţului să scape!

Dormind în tren sau în sălile de aşteptare,puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.

Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate!

Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!

Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată Poliţia Transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători.

Vă dorim o călătorie plăcută!

IPJ IASI

Alte articole