17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Sfântul Ioan Botezatorul. Tradiții, obiceiuri și mesaje frumoase de 7 ianuarie

Sfântul Ion 2019. Află din rândurile de mai jos care sunt tradițiile pentru această sărbătoare importantă a creștinilor ortodocsi. Aproape două milioane de români poartă numele Sfântului Ioan și își sărbătoresc ziua onomastică luni de Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.

Pe 7 ianuarie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul. De ce acum? Pentru că, după fiecare sărbătoare importantă, se sărbătoreşte şi sfântul care a participat la ea. În acest caz, a doua zi după Bobotează, îl sărbătorim şi pe cel care L-a botezat pe Hristos în Iordan.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost vărul după trup al Mântuitorului, născut în chip minunat din Elisaveta, soţia lui Zaharia, pe când aceştia nu mai sperau că vor avea copii, fiind prea bătrâni. A tresăltat în pântecele mamei sale, atunci când aceasta s-a întâlnit cu Fecioara Maria care-L purta pe Iisus.
Rugăciunea către Sfântul Ioan Botezătorul, care te va feri de boli şi de păcate tot anul
A dus o viaţă sfântă şi s-a retras în pustie postind şi rugându-se. Oamenii veneau la el pentru a-i cere sfatul, iar Sfântul Ioan le spunea să se pocăiască, îi îndruma să ducă o viaţă curată şi-i boteza pentru iertarea păcatelor. Nu dădea nimănui să facă mai mult decât poate: vameşilor, care nu erau iubiţi pentru că luau mită şi erau în slujba romanilor, le spunea doar să fie corecţi. Tot aşa, ostaşilor le spunea să se mulţumească cu leafa lor.
Totuşi, nu era indulgent şi şi-a atras duşmănia Irodiadei, soţia lui Irod, pentru că i-a mustrat că trăiau împreună pe când primul soţ al acesteia mai era încă în viaţă. Se ştie că a fost omorât la cererea ei, după ce fiica ei, Salomeea a dansat în faţa lui Irod la ospăţul de ziua lui. Când regele i-a spus fetei că poate să-i ceară orice drept răsplată, aceasta, la sugestia mamei, i-a cerut capul lui Ioan Botezătorul.

Alte articole