1 C
Paşcani
luni, decembrie 5, 2022
Array

Serviciul de gardă pe ortopedie disponibil permanent, la Paşcani

Sala de operatii OrtopedieSchimbari importante de la 1 octombrie la Spitalul de Urgenta Pascani. O alta linie de garda din cele patru nou infiintate functioneaza incepand de ieri.

Mai exact, este vorba despre angajarea a inca doi medici specialisti pe Sectia de Ortopedie – Traumatologie iar astfel traumatismele vor fi tratate 24 de ore din 24.

Cei patru medici specialisti vor consulta pacientii non-stop, iar atunci cand va fi nevoie vor opera si pe timpul noptii. Cu tot cu aceasta schimbare care vine in ajutorul bolnavilor, reprezentantii conducerii spitalului declara ca in continuare vor fi directionate catre unitatile din Iasi, minorii de pana in 18 ani care sufera traumatisme, iar asta datorita lipsei unui medic specialist in traumatologie infantila.

Purtatorul de cuvant, directorul medical Diana Acsinte, a mai precizat, ca in continuare, spitalul se lupta sa obtina schimbarea nivelului de competenta, iar de curand au fost trimise pentru a doua oara, toate actele necesare catre Minister.

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow