More

    Sentinţă într-un caz de tristă amintire : Violul din Arest, 30.000 euro

    Array

    Cei doi violatorii minori au scăpat de puşcărie şi au fost obligaţi de judecători să meargă la şcoală. Despăgubirile vor fi plătite de părinţii lor.
    Judecătorii ieşeni au dat primele sentinţe în dosarul în care doi minori au fost acuzaţi că au violat un coleg de celulă, în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Magistraţii ieşeni au decis ca Ionuţ Marian Dinu şi Ştefan Robert Bucătaru, ambii minori, să primească o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de detenţie într-un centru de reeducare pentru minori, acolo unde vor fi obligaţi să urmeze şi cursuri şcolare. Magistraţii nu au putut aplica în cazul lor pedepse cu închisoare întrucât, potrivit Noului Cod Penal, minorii nu mai pot fi plasaţi în sisteme penitenciar comune, laolaltă cu ceilalţi infractori.
    Daune consistente
    Pe lângă pedepsele pe care le-au primit, cei doi violatori sunt obligaţi să îi achite victimei, minorul M.G., de 16 ani, suma de 30.000 de euro. Deoarece nu au încă 18 ani, părinţii celor doi agresori ar trebui să plătească această sumă familiei băiatului violat. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel atât de agresori, cât şi de victimă. „Având în vedere circumstanţele faptei şi vârsta autorilor, considerăm că sentinţa este legală şi corectă şi, din punctul nostru de vedere, nu o vom ataca”, ne-a spus Gianina Poroşnicu, avocata lui M.G.
    L-au sodomizat
    M.G. a fost arestat la începutul lunii noiembrie 2015, în urma unui mandat emis de către Judecătoria Paşcani, fiind acuzat de tâlhărie calificată. Potrivit unor surse juridice, minorul ar fi intrat în locuinţa unui consătean, pe care l-ar fi lovit şi de la care a sustras ţigări şi bani.

    Continuare pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    O fostă procuroare din Pașcani și o vecină de-a ei, găsite moarte în casă. A fost deschis dosar penal

    Fosta procuroare, Codruta Pantazi, cumnata fostului primar, Dumitru Pantazi, a fost gasita fara suflare in propria locuinta, in cursul zilei de sambata, 16 ianuarie...

    Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în municipiul Pașcani și suburbii

    COMUNICAT: În vederea remedierii unei pierderi la conducta de aducțiune Moțca Pașcani de 600 mm diametru, apărută în zona Hanul Ancuței, ApaVital se află...

    Scandalul comisiilor de specialitate: Consilierul Ratoi refuza sa munceasca! Cum sunt si cum ar trebui sa fie impartite mandatele

    Un subiect care aparent nu are legatura cu agenda publica a cetatenilor a starnit un scandal de amploare intre reprezentantii puterii si cei ai...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI