Un senator PSD vrea sa viziteze inchisorile. In sedinta Senatului de luni, 24 februarie 2014, Sorin Lazar a cerut ministrului Justitiei, Robert Cazanciuc, sa ii comunice care este practica europeană cu privire la dreptul parlamentarului de a vizita si asculta persoanele private de libertate din penitenciare.
“În temeiul art. 51 alin (2) lit. (b) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, senatorii sau deputaţii Parlamentului României, cu împuternicire din partea comisiei din care fac parte, pot vizita si asculta persoane condamnate în incinta penitenciarului cu conditia ca identitatea şi calitatea persoanelor să se dovedească cu actul de identitate şi legitimaţia de serviciu, în condiţii de confidenţialitate” se precizeaza in comunicatul de presa trimis pe adresa redactiei.
Mentionam ca in aceeasi sedinta, senatorul a cerut informatii si despre situatia lucrarilor de la sistemul antigrindina din judet si cand va fi finalizata investitia.