19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Senat: Cei acuzaţi de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală dacă achită prejudiciul plus 50%

Senatul a adoptat, marţi, ca prim for sesizat un proiect de lege care modifică prevederile unei legi potrivit căreia persoanele acuzate de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală în cazul în care achită integral prejudiciul, la care se adaugă 50% din suma datorată de cel în cauză.
Senatul a adoptat, marţi, ca prim for sesizat un proiect de lege care modifică prevederile unei legi potrivit căreia persoanele acuzate de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală în cazul în care achită integral prejudiciul, la care se adaugă 50% din suma datorată de cel în cauză.
Iniţiativa legislativă modifică Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi introduce patru modificări. Proiectul a fost adoptat de Senat cu 74 de voturi pentru şi 33 împotrivă.

Astfel, conform proiectului adoptat de senatori, „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 50% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărire penală”.

Infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute la articolele 8 şi 9 sunt următoarele: „a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; e) executarea de evidente contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.

Iniţiativa legislativă mai introduce trei alineate noi prin care, pentru infracţiunile de evaziune fiscală menţionate mai sus, „dacă, în cursul judecăţii, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 50% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale”.

Continuare pe Mediafax.ro

Alte articole