6.7 C
Paşcani
miercuri, octombrie 20, 2021
Array

Semnal de alarmă: Serviciul local de salubritate, din nou, în pericol de a fi blocat

Serviciul păşcănean de salubritate ar putea să îşi întrerupă activitatea din nou. De acesta dată nu pentru neachitarea facturilor ci din cauza platformei pe care o foloseşte pentru încărcarea deşeurilor menajere transportate la Iaşi. Anul trecut societatea a primit o amendă record de 75.000 de lei exact din acelaşi motiv din partea Gărzii Naţionale de Mediu. Acum comisarii GNA au anunţat că vor veni din nou la Paşcani pentru a constata dacă operatorul local de salubritate s-a conformat măsurilor impuse în urma controlului.
“De acesta data vom fi nevoiţi să închidem acesta rampa, să nu o mai folosim şi alte variante de încărcare nu avem. Cei de la Gardă de Mediu au cerut să fie amenajata o platformă specială cu racord la reţeaua de canalizare. O astfel de investiţie trebuie făcută de administraţia locală. Eu am atras atenţia asupra acestor probleme, dar nu au fost luate măsuri…” a spus pentru BIT TV, directorul Eduard Dumea.
Menţionăm că în luna august 2016, în urma unei reclamaţii, inspectorii au constatat la faţa locului, ca gunoiul colectat este descărcat pe rampa CFR din Vatra, apoi încărcat în camioane pentru a fi transportat la groapa ecologică de la Tutora-Iasi. Descărcarea resturilor menajere, chiar şi pentru scurt timp ar fi ilegală, spun cei de la Mediu.
Administratia locală aşteaptă să predea serviciul noilor operatori judeţeni care vor fi desemnaţi în urma unei licitaţii, în cadrul asociaţiei judeţene ADIS. După finalizarea investiţilor din fonduri europene gunoiul va fi transportat mai întâi la staţia de transfer de lângă Ruginoasa iar după selectarea lui la Iaşi. Până atunci trebuie amenajate câteva sute de platforme betonate pentru pubelele de gunoi.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Micii bucătari și actori de la grădiniță!

Micii bucătari și actori de la grădiniță! Mici dar cu talent! Copiii alături de cadrele didactice ne...

Primăria caută pază pentru piețele agroalimentare

Primăria caută pază pentru piețele agroalimentare Se caută servicii de pază pentru cele două piețe din Pașcani...

Arestată pentru evaziune fiscală

Arestată pentru evaziune fiscală  Politistii din Hirlau au actionat pentru depistarea si clarificarii situatiei persoanelor urmarite. În cadrul...

ACŢIUNE ÎN TRAFIC LA PAŞCANI. Vezi ce amenzi s-au dat

ACŢIUNE ÎN TRAFIC LA PAŞCANI  La data de 15 martie a.c., în intervalul orar 15.00 – 19.00, poliţiştii...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI