More

    Şedinţa pentru fluidizarea traficului în zona Piaţa Vale

    Şedinţă importantă pentru fluidizarea traficului rutier în zona din Piaţa Vale Paşcani. Miercuri de la ora 10.00 reprezentanţii Primăriei şi ai Poliţiei Local se vor întâlni cu comerciantii pentru a găsi o soluţie, la iniţiativa consiliului Sorin Olariu.

    Blocajele rutiere în acesta zonă sunt din ce în ce mai dese, în orele de vârf dar mai ales sâmbătă şi duminică, din cauza maşinilor de transport parcate în fata pieţei chiar de comercianţi. Mai mult decât atât unii dintre ei vând direct din maşini, blocând astfel şi circulaţia pe trotuar.
    Cei mai afectaţi de acesta situaţie sunt chiar potenţialii cumparatori. Pentru că nu au unde să parcheze maşinile unii cumpărători renunţa la Piaţa din Vale şi merg la cea din zona Deal sau în supermarketuri. Autorităţile locale au primit numeroase sesizări în acest sens dar până acum s-a reuşit, cu greu, doar îndepărtarea comercianţilor de pe trotuar.
    Pentru eliberarea parcării autorităţile vor să amenajeze un spaţiu special destinat maşinilor comercianţilor în zona stadionului CFR. De asemenea în parcarea din fata pieţei ar urma să fie interzisă staţionarea maşinilor de marfă. Propunerile ar urma să fie discutate cu cei în cauză.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Peste 1000 de pășcăneni vor primi pachete cu ajutoare de la UE

    1051 de pascaneni ar urma sa primeasca de saptamana viitoare pachete cu produse de igiena de la Uniunea Europeana. Joi, 21 ianuarie, acestea au...

    Program special pentru colectarea hartiei, plasticului si metalului

    Schimbari importate la Pascani, privind programul de colectare al gunoiului. Incepand de pe 25 ianuarie a.c. operatorul de salubritate nu va mai...

    Pascaniul se imprumuta pentru cofinantarea a patru proiecte incepute de administratia Pantazi

    Municipiul Pascani ar urma sa se imprumute cu 4 milioane de lei pentru confinantarea a patru proiecte din fonduri europene. Propunerea primarului Marius Pintilie...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI