22.6 C
Paşcani
vineri, iunie 18, 2021
22.6 C
Paşcani
vineri, iunie 18, 2021
More
    Array

    Şedinţa pentru fantomele trecutului. Comisia de fond funciar a corectat greşelile de pe titlurile de proprietate

    Ultimele știri

    Prima şedinţă din acest an a Comisiei Locale de Fond Funciar din Paşcani a fost dedicată reparării unor greşelil făcute de funcţionarii din Primărie, timp de 25 de ani de zile., in materie de fond funciar. Întâlnirea a avut loc în cursul zilei de astăzi şi au fost modificate câteva zeci de titluri şi acte de proprietate unde numele titularilor sau datele lor de identificare erau greşite.
    Primăria Paşcani mai are de eliberat aproape 2000 de titluri de proprietate iar volumul de muncă este imens, spune edilul municipiului. Situaţia s-a complicat după ce aceste dosare trebuie avizate şi din punct de vedere cadastral iar astfel de lucrări trebuie realizate de specialişti. Edilul municipiului vrea să contracteze o firmă care să realizeze măsurătorile şi documentaţiile necesare. În acest sens au fost purtate discuţii, în cursul zilei de astăzi, iar cheltuielile necesare ar urma să fie supuse aprobării Consiliului Local.
    Primarul Dumitru Pantazi spune că până la sfârşitul acestui an ar trebui să fie eliberate toate titlurile de proprietate dar demersurile depind de Agenţia Naţională de Cadastru şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar.
    Mentionam că din cauza greşelilor înscrise în registrele agricole şi pe unele titluri de proprietate sute de familii au avut de suferit. Unele au fost nevoite să se judece, ani de zile, pentru a putea fi făcute corecţiile necesare, dar mai ales pentru a putea intra în posesia terenurilor cuvenite. În acelaşi timp alte persoane au obţinut pe nedrept terenuri agricole care mai apoi au fost valorificate. Deşi au fost mai multe anchete penale pe acest temă, până acum nimeni nu a fost găsit vinovat şi tras la răspundere.

    Ce părere ai?

    Meteo

    Paşcani
    cer acoperit de nori
    22.6 ° C
    22.8 °
    21.9 °
    82 %
    6.9kmh
    100 %
    vin
    22 °
    sâm
    18 °
    Dum
    22 °
    lun
    26 °
    mar
    28 °

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    OPINII

    Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

    Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

    Politica si cadourile pentru copii

    Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

    Administratie si politica, fara suflet

    PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet