11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Ședința grea în Joia Mare. Bugetele, investițiile și impozitele

Legislativul pascanean se întrunește în ședința ordinară pentru a dezbate și aprobă bugetele și lista de investiții pentru anul în curs. Dezbaterile sunt programate joi 25 aprilie, începând cu ora 10.00. Pe ordinea de zi sunt 32 de proiecte de hotărâre, 5 inițiate de viceprimarita Gabriela Nedelcu iar restul de primarul Dumitru Pantazi.

Ședința va începe cu aprobarea bugetelor pentru Cantina de Ajutor Social și Creșa nr 1 Pașcani.
Urmează aprobarea bugetelor și a listei de investiții ale municipiului, apoi, bugetele de la Adminsitratia Piețelor, Casă de Cultură, Biblioteca Municipală și Spitalul de Urgență Pașcani.

În a două parte a ședinței va fi supusă dezbaterii execuția bugetară pentru primul trimestru al anului 2019, aprobarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2020, regulamentul Serviciului de Evidență a Persoanelor, programul de activități culturale pentru anul în curs precum și componenta comisiei care se va ocupa de organziarea Zilelor Municipiului.
În aceeași ședința vor fi aprobate bursele sociale de merit și cele de studiu, elevilor sin școlile pascanene precum și acordurile de parteneriat cu Fundația Comunitară Iași și Asociația Sportiv Școlară “Miron Costin” din Pașcani, programul de activități de curățenie pentru Serviciul de Gospodărie Comunală , repartizarea unor locuinte ANL și sociale, rămase libere precum și completarea Consiliului de Adminsitrație de la societatea de salubritate.
La finalul ședinței vor fi supuse aprobării o serie de inchirieri și de spații și terenuri în Piață Vale precum și un proiect suplimentar de hotărâre, de intrare în insolvență a fostului operator local de apă și canalizare.

Alte articole