18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Sedinta extraordinara pentru creșe si locuințe ANL

Legislativul pășcănean se intruneste in sedinta extraordinara, luni, 18 octombrie, incepand cu ora 13.00. Pe ordinea de zi sunt 4 proiecte de hotarare care urmeaza sa fie suspuse aprobarii de catre alesii locali.

Sedinta va incepe cu constatarea unui mandat de consilier local, după demisia din funcție a liberalului Dan Zăgan. Demisia vine în contextul în care Zăgan a castigat un concurs de functionar public – inspector principal la Serviciul Agricol, Cadastru si Fond Funciar.

In aceeasi sedinta se va discuta si despre stabilirea amplasamentului privind construcția de locuințe ANL, care vor fi ridicate pe strada Moldovei.

Dezbaterile se vor concentra si pe construcția unei creșe. În acest sens, a fost identificată o suprafață de teren de 2.800mp, pe strada Moldovei, nr. 33. Precizam ca amenajarea unui spațiu cu 40 de locuri pentru copii, în care să funcționeze o cresă, va fi asigurata cu finanțarea asigurată de la Compania Națională de Investiții.

Totodata, au fost stabilite și sedințele comisiilor de specialitate din cadrul consiliului local. Astfel, membrii comisiei economice, juridice și de la urbanism se vor intruni la sediul primariei luni, de la ora 12:15.

Alte articole