15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Ședință de Consiliu Local joi, la Hârlău

Legislativul local din orașul Hârlău se întrunește în ședință joi, 30 septembrie, începând cu ora 15:00, la Căminul Cultural din Pârcovaci. Pe ordinea de zi sunt 12 puncte ce vor fi aduse în atenția aleșilor locali.

Ședința se va deschide odată cu depunerea jurământului unui nou consilier local, Gabriela Hurdui.

În aceeași întrunire, se va aproba organigrama și statutul de funcții ale spitalului orășenesc si se vor purta dezbateri pe marginea regulamentului de  atribuire a locuințelor ANL. De asemenea, vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici pentru mai multe obiective de investiții, printre care modernizarea trotuarelor de pe strada Primăverii, a curții de la școala Gimnazială „Petru Rareș”, dar și a parcării care aparține sediului Poliției locale.

În finalul ședinței urmează să fie supusă spre aprobare o rectificare bugetară pentru anul în curs.

Alte articole