19.1 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022
Array

Ședință de CL la Târgu Frumos cu 12 proiecte pe ordinea de zi

Legislativul din Târgu Frumos se va reuni la începutul săptămânii viitoare într-o nouă ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află 12 proiecte de interes local ce vor fi supuse spre aprobarea aleșilor locali.

Printre cele mai importante hotărâri se află stabilirea măsurilor de întreținere a trotuarelor de pe străzile: Ștefan cel Mare, 1 Mai și aleea Petru Rareș. De asemenea, se va actualiza lista de investiții publice ce urmează să fie făcute până la sfârșitul anului 2016 și contractarea unor servicii de asistență juridică.

În cadrul aceleași ședințe se va prezenta raportul de evaluare, în vederea vânzării unei suprafețe de 72 mp, teren situat în zona Pieței Agroalimentare și pentru vânzarea unui apartament situat pe strada Ștefan cel Mare, bl. D2.

Ședința ordinară aferentă acestei luni este programată pentru ziua de luni, 31 octombrie, începând cu ora 15.00 în sala ”Ing. Dan Dumitrachi” din incinta Primăriei.

Ordinea de zi by orizontul pascani on Scribd

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow