10.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Sedință de C.L. pe 28 mai la Târgu Frumos. Burse, ajutoare de urgență, măsuri pentru staționarea mașinilor și alte proiecte pe ordinea de zi – DOC

Legislativul local din orasul Targu Frumos se intruneste la inceputul saptamanii viitoare in sedinta ordinara. Pe 28 mai, de la ora 15:00, alesii vor supune dezbaterii ordinea de zi pe care sunt trecute 16 puncte.


Printre acestea se afla si aprobarea darii in administrarea Liceului Tehnologic Petru Rares a unui grup de garaje (atelier scoala) situat pe strada Cuza Voda si aprobarea Regulamentului – cadru referitor la stabilirea criteriilor si a punctajului pentru repartizarea locuintelor convenabile, sociale si a locuintelor de necesitate apartinand domeniului public/privat al orasului.

Se va discuta si despre programul anual al finantarilor nerambursabile de la bugetul local pentru activitati nonprofit de interes general, aferent anului 2019, precum si despre sumele necesare organizarii Zilei Copilului – 1 iunie.

Pe ordinea de zi se afla si proiecte de hotarare pentru acordarea unor ajutoare de urgenta, burse sociale, de merit sau studiu elevilor, aprobarea unor masuri privind stationarea masinilor in oras si altele.

Mentionam ca cele mai multe proiecte au fost sunt initiate de primarul orasului, Ionel Vatamanu si viceprimarul Ion Alexa Anghelus, iar unul dintre ele de consilierul local, Ioan Aldea.

Vezi ordinea de zi aici (Convocator).

Alte articole