9.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Se vor redeschide şcolile din septembrie? Cele 3 scenarii puse pe masă

Institutul Naţional de Sănătate Publică ar urma să eleborez săptămâna viitoare un set de reguli şi recomandări pentru începerea noului an şcolar. Până atunci, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi a prezentat autorităţilor 3 scenarii, considerând că sunt fezabile două dintre ele – prezenţa fizică 100% la şcoală şi 50% la şcoală şi 50% online.

reşedintele federaţiei, Iulian Cristache, spune că decizia ar trebui luată la nivelul fiecărei şcoli şi că toată lumea, inclusiv familia care îşi trimite copilul la şcoală, ar trebui să îşi asume riscul infectării, pentru că la întoarcerea la şcoală nu există risc zero.

Cele 3 scenarii ale Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi pentru ȋnceputul anului şcolar 2020-2021 pentru noul an şcolar 2010-2021:

Scenariul 1: Prezenţa fizică 100% la şcoală

*„Având ȋn vedere experienţa ȋnvăţământului online, din ultimile 3 luni ale semestrului al 2-lea al anului şcolar 2019-2020, şi controversele apărute la nivelul comunităţii elevi-părinţi-profesori, dorim ca şcoala să ȋnceapă ȋn formatul prezentat ȋn scenariul propus, raportându-ne şi la deciziile adoptate de celelalte ţări europene. Cu toate acestea, considerăm că trebuie respectate principiile de bază ale Legii Educaţiei Naţionale, aducându-vă ȋn atenţie următoarele probleme la nivelul sistemului:

*respectarea numărului maxim de elevi ȋn clase, cu atât mai mult ȋn condiţiile contextului pandemic, lăsând decizia la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ care poate funcţiona, acolo unde este posibil, pe desfăşurarea activităţii educaţionale pe mai multe schimburi de predare/ȋnvăţare/evaluare;

*calitatea manualelor şcolare – elaborarea unor metodologii care să pună accent 100% pe calitatea conţinutului, şi nu pe preţ;

*manualele să fie avizate de către CNR şi de Academia Română;

*calitatea programelor şcolare – copiii, după ce termină liceul, fără să meargă la studiile superioare, nu reuşesc să se angajeze pe piaţa muncii. * *De exemplu, testele PISA demonstrează că există diferenţe ȋntre teorie şi practică, programa se axează 100% pe teorie şi aproape deloc pe practică, neexistând corelare ȋntre teorie şi practică, exact ceea ce solicită angajatorii pe piaţa muncii. Sugerăm caracterul practico-aplicativ al conţinuturilor, ȋnfiinţând laboratoare acolo unde nu există, valorificând şi modernizând baza materială existentă;

Scenariul 2: 50% la şcoală şi 50% online

*„ȋmpărţirea formaţiunilor de studiu ȋn două grupe, cu alternarea două săptămâni (conform Ordinului MS) prezenţa fizică la şcoală, cu doua săptămâni online;

*obligativitatea ca lecţiile să fie transmise live, accesul la predarea online să fie bidirecţional, copiii de acasă să aibă posibilitatea să pună ȋntrebări sau să răspundă;

*ȋnfiinţarea bibliotecii şcolare virtuale, de resurse educaţionale, astfel *ȋncât elevii să aibă posibilitatea să vadă şi lecţiile predate de către profesorii de la alte şcoli;

*programe şcolare adaptate pentru mediul online;

*existenţa unor manuale digitale interactive;

*prevederi ȋn lege/ROFUIP: obligativitatea evaluării ȋn mediul online fără a se solicita acceptul părintelui/reprezentantului legal; obligativitatea ca elevii să fie prezenţi la orele online;

*obligativitatea ca elevii să ţină tot timpul camerele video deschide ȋn timpul orelor online; dacă elevul nu este cu camera deschisă să fie declarat absent la ora respectivă;

*crearea unui contract educaţional care să conţină drepturile şi obligaţiile tuturor (profesori, elevi, părinţi) ȋn şcoala online;

*pentru clasele terminale (a VIII-a, a XII-a) să se susţină fizic simularea examenelor şi să fie puse la dispoziţie, ȋncă din cursul semestrului 1, modele de subiecte;

*investiţii (din partea comunităţii locale/MEC) pentru dezvoltarea reţelelor de internet ȋn comunităţile locale şi ȋn şcoli;

*toţi copiii/elevii şi profesorii să aibă tablete/laptopuri;

Scenariul 3: 100% online

*„Este scenariul deloc agreat de către FNAP-IP, bazându-ne pe nemulţumirile elevilor/părinţilor/profesorilor din perioada semestrului 2 al anului şcolar 2019-2020

*Se aplică scenariul 2 prezentat mai sus – programe adaptate, profesori pregătiţi să predea online, dotare cu aparatură/internet”.

CONTINUARE PE HOTNEWS.RO

Alte articole