19.4 C
Paşcani
miercuri, octombrie 20, 2021

Se scumpește apa îmbuteliată. Președintele APIA: Prețul crește cu cel puțin 20% și se va vedea la raft din octombrie

Valul scumpirilor continuă. Va crește și prețul apei îmbuteliate, iar majorarea va fi de cel puțin 20%, a declarat, la Digi24, George Ristea, președintele Asociației Producătorilor din Industria Apei. Potrivit reprezentantului APIA, apa de izvor îmbuteliată se va scumpi din cauza noilor prețuri la energie, ambalaje și combustibili, precum și a presiunii cursului de leu-euro in urma investițiilor realizate în producție.

În prezent are loc o recalibrare a nivelului de preț, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienții finali, spune APIA, într-un comunicat.

Producătorii de apă de izvor susțin că plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari față de 2020, prețul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% și, în plus, a crescut cu aproape 50% prețul ambalajelor (PET-uri, carton, folie). De asemenea, membrii APRIA resimt și presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investițiilor majore realizate în ultimul timp, evoluția acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare.

“Principalul motiv este scumpirea energiei electrice, în general producătorii sau îmbuteliatorii de apă sunt energofaci, consumă foarte multă energie și această scumpire cu 90% duce la scumpirea apei. Dar acesta e doar unul dintre motive. Apoi, materialele de ambalat au o creștere de 50%. (…) Minimum 20% va fi majorarea și poate ajuge spre 25-30%, iar în luna octombrie ar trebui să se vadă deja la raft”, a precizat, la Digi24, George Ristea, președintele APIA.

Sursa Digi 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Deputatul PNL Sorin Năcuță: “Soluția Guvernului PNL pentru scăderea facturilor la electricitate și gaze: compensare, plafonare, amânare la plată”

Propunerea legislativă care are ca scop compensarea, plafonarea și amânarea la plată a facturilor va fi votată...

Focar de coronavirus la Liceul Special Moldova Târgu Frumos 

Focar de coronavirus la Liceul Special Moldova din orasul Târgu Frumos. Directia de Sanatate Publica Iasi a...

Atenție la coșul de fum! Acoperișul unei case din Boșteni, distrus de flăcări

Odata cu sezonul rece, creste si numarul incendiilor in gospodarii. O casa din suburbia Bosteni, a municipiului...

Accident rutier la ieșirea din Târgu Frumos

Accident rutier cu o victima, miercuri, in jurul orei 13:00, la iesirea din Targu Frumos, spre Razboieni,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI