7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Se reia examenul pentru capacitatea preoţească faţă în faţă, în august

Arhiepiscopia Iaşilor a stabilit programul pentru desfăşurarea examenului de capacitate preoţească, sesiunea august 2021, după ce, anul trecut, susţinerea examinării a fost puternic afectată de pandemie.

Astfel, candidaţii care vor să susţină examenul trebuie să îşi depună dosarele în perioada 1 iulie – 2 august, perioada organizării sesiunii de evaluare fiind 9 – 16 august 2021.

„Examenul de capacitate preoţească va consta în două probe: o probă scrisă şi o probă orală. Pentru proba scrisă şi proba orală (învăţătura de credinţă, predică / cateheză, interviu) candidaţii vor primi note. Media aritmetică a celor două note va reprezenta nota examenului de capacitate. La interviu, candidaţii vor veni împreună cu soţiile”, au precizat reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor.

Lucrarea scrisă va avea loc luni, 9 august, de la ora 10.00, şi vor participa doar candidaţii care au primit binecuvântarea chiriarhului în urma analizei dosarelor. Vor fi declaraţi admişi cei care iau nota 6 minimum la ambele teze, iar mai mare de 7 media generală.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole