27.4 C
Paşcani
marți, august 16, 2022
Array

Se primesc cereri pentru încălzire. Vezi ce acte trebuie anexate la cerere

Administraţia locală din Paşcani primeşte, începând de astăzi, cereri pentru ajutor de încălzire. Încă de la ora 9.00 doi reprezentanţi de la Compartimentul Asistenţă Socială au primit actele. Acelaşi program se va repeta şi în următoarele zile, în intervalul 9.00 – 16.00 de luni până joi, iar vineri de la 9.00 – 12.00.

Păşcănenii care vor ajutoare de încălzire şi au venituri sub 1.082 lei/ membru de familie trebuie să depună la sediul administraţiei locale o cerere tip completată de proprietarul locuinţei, copie act de identitate a titularului casei, precum şi copii după certificat de naştere sau buletin ale membrilor familiei.

La cerere se mai anexează, copie după actul din care rezultă calitatea titularului faţă de imobil (contract vânzare – cumpărare, contract de închiriere sau act notarial în cazul persoanelor împuternicite), adeverinţă de venit cu salariul net realizat sau cupon pensie, adeverinţă Registru Agricol, acte de proprietate ale bunurilor deţinute şi ultima factură de la gaz, lumina sau termoficare.

Pentru a beneficia de ajutor de încălzire pe toată perioada noiembrie – martie, păşcănenii trebuie să depună actele până pe 20 noiembrie.

Printre cei care au venit astăzi la sediul administraţiei locale să depună cerere pentru ajutor de încălzire este şi această păşcăneancă. Femeia spune că are o pensie de aproximativ 400 lei, iar ajutorul de la stat îi prinde foarte bine mai ales iarna când facturile la căldură sunt mari.

Chiar dacă nu se încadrează în plafonul maxim admis pentru a primi ajutor de încălzire acest păşcănean a venit la Primărie să depună cerere pentru mama sa. Ion Poienaru spune că ajutorul este binevenit mai ales pentru familiile nevoiaşe.

Menţionăm că şi la Târgu Frumos se primesc cereri pentru ajutor încălzire, sezonul rece 2016 – 2017. Actele justificative se primesc de luni până vineri, între orele 8.00 – 12.00 la biroul de Asistenţă Socială din incinta Primăriei.

Material video în cadrul Știrilor Infobit.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow