More

    Se pregăteşte cea de-a doua etapă a admiterii la liceu

    Array

    Aproape 2.000 de locuri au mai rămas libere la liceu, mare parte dintre acestea fiind la şcolile tehnologice * acceptarea tinerilor cu note sub 5 la Evaluarea Naţională este mai mult decât un compromis
    La repartizarea computerizată în învăţământul liceal au fost admişi 5.923 de elevi. La aceştia, se mai adaugă 515 elevi înscrişi în învăţământul vocaţional şi 36 – pe locurile destinate rromilor.
    Pentru etapa a II-a au mai rămas libere nu mai puţin de 1.952 de locuri, peste 70% dintre acestea fiind în clasele de învăţământ tehnologic. „Mai sunt 800-900 de absolvenţi de clasa a VIII-a, care sunt în situaţie de corigenţă. Mai sunt şi elevi moldoveni care se pregătesc să vină sau copii care nu şi-au exprimat încă opţiunile, dintr-un motiv sau altul”, a explicat contextul Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean.
    Singurul liceu teoretic care a rămas cu un minus de 20 de elevi este „Dimitrie Cantemir”, la clasa de filologie, intensiv spaniolă. În rest, locuri în învăţământul teoretic au mai rămas doar la liceele tehnologice, cu specializări de tip teoretic, matematică-informatică sau ştiinţele naturii.
    101 locuri au rămas libere şi în cadrul învăţământului vocaţional – cele mai multe la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” şi la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare”.

    În prima etapă a repartizărilor, în aproximativ 100 de clase de-a IX-a din întreg judeţul, ultima medie de intrare a fost sub 5.

    Promovaţi cu note sub 5
    La ambele vor exista, şi la următoarele două admiteri, probe de aptitudini – ceea ce va garanta, într-un fel, calitatea bobocilor.
    În restul şcolilor – mai ales în cele tehnologice, va exista şi o a treia admitere, care va aduna tot ceea ce va rămâne. O idee deloc pe placul conducerii din educaţia ieşeană. „O soluţie de viitor ar trebui să se orienteze spre intrarea la liceu obligatoriu cu notă de promovare, peste 5. Ar trebui reconfigurarea şcolii profesionale şi conturarea unui sistem credibil, aşa cum erau, cândva, şcolile profesionale. Acolo să se regăsească şi copiii mai puţin dotaţi pentru disciplinele teoretice, dublat acest lucru de dotări şi aşezarea unor ateliere şi parteneriate cu agenţi economici şi burse care să asigure întreţinerea copiilor în şcolile mari, din oraşe”, a punctat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general. (Anda Pintilie)

    Sursa Evenimentul

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Specialii de Pașcani la ceas aniversar

    C.P. În perioada 1 - 4 decembrie 2020 Școala Gimnazială Specială Pașcani sărbătorește Zilele Școlii, marcând cei 44 de ani de existență de învățământ...

    Personalul medical din județul Iași omagiat de Ziua Națională a României. Plachete și pentru spitalele din Pașcani și Hârlău

    C.P. Administrația ieșeană omagiază personalul medical din tot județul Sărbătorim în fiecare an ziua de 1 decembrie cu onoare și bucurie și organizăm ceremonii specifice....

    Impact între o ambulanță și o autocisternă la Mogoștești Siret. Nu sunt victime

    Accident rutier in comuna Mogosesti Siret, marti, in jurul orei 13:00. Coliziunea a fost intre o ambulanta privata si o autocisterna cu motorina. Potrivit...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI