7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Se pot sau nu deschide şcolile: ce spun infecţioniştii ieşeni? Noua tulpină dă frisoane

Medicii infecţionişti, dar şi cei care se află în prima linie a pandemiei, au reţineri în ceea ce priveşte deschiderea şcolilor în fizic pentru toţi elevii, indiferent dacă învaţă la şcoala dintr-o comună sau în oraş. 

Carmen Dorobăţ, medic primar infecţionist, fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase, şi Radu Crişan, managerul de la Spitalul de Pneumoftiziologie, spun că deschiderea şcolilor se va putea face doar în anumite condiţii.

„A testa dascălii şi elevii înainte de a ajunge în sala de clasă, până pe 8 februarie, este o condiţie esenţială, dacă nu vrem să ne întoarcem înapoi de unde am plecat, şi poate şi mai rău!“, a spus Carmen Dorobăţ.

Deschiderea şcolilor este văzută de mulţi medici infecţionişti ca o „trambulină“ spre următorul vârf al pandemiei. Dacă am avea un sistem educaţional la standarde occidentale din punctul de vedere al infrastructurii, al tehnologiei şi al resurselor umane, şcolile s-ar putea deschide cu aplicarea strictă a normelor sanitare şi de distanţare în vigoare. Dar nu avem. Cea mai mare problemă din şcoli constă în numărul de elevi din clase, număr inacceptabil de mare în foarte multe situaţii şi în condiţiile pandemiei. Sunt clase cu până la 40 de elevi şi clase care chiar depăşesc acest număr, fie pentru că nu sunt spaţii, fie pentru că nu sunt dascăli, fie datorită preferinţelor exprimate de părinţi pentru anumiţi profesori. Astfel, chiar dacă incidenţa indică scenariul verde, respectarea distanţarii sociale este imposibilă în foarte multe unităţi de învăţământ. Cei mai vulnerabili în faţa infecţiei sunt în acest caz profesorii şi părinţii/bunicii elevilor.

Dorobăţ: Nouă tulpină dă frisoane

„Va fi foarte greu ce se va prognoza, pentru că răsunetul va fi undeva la 10-14 zile de la momentul februarie. Intrăm în această perioadă cu deschiderea unităţilor de învăţământ. Dată fiind intrarea în colectivităţi mari, de 35-40 de copii în clasă, în spaţii reduse, va fi extrem de dificil de gestionat răspândirea virusului, mai ales că, în spaţiul educaţional, testarea este făcută mai mult «de nevoie», doar când avem contacţi infectaţi în familie sau în jur, sau doar dacă vrem. În plus, sunt cei asimptomatici, care nici nu ştiu dacă au această boală. Asimtomatici pot însemna şi familii întregi“, a declarat Carmen Dorobăţ, medic primar infecţionist.

Medicii consideră că o modalitate de prevenire a răspândirii virusului în colectivităţile din sistemul de învăţământ ar fi o testare masivă a tuturor actorilor implicaţi.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole