3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Se poate face doza trei antiCOVID în același timp cu vaccinul antigripal? Ce spun medicii

O problemă tot mai discutată în aceste zile: vaccinul antigripal va putea fi făcut în acelaşi timp cu vaccinul anti-COVID? Şi asta indiferent că este vorba despre o a treia doză, sau de primele doze? Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a răspuns afirmativ ieri la aceste întrebări, iar răspunsul său este întărit şi de medici de familie consultaţi ieri de “Ziarul de Iaşi”. „Se va putea face simultan sau la orice distanţă faţă de alt vaccin. Cu alte cuvinte, dacă trebuie să fac vaccinul anti-COVID astăzi, îl fac, iar mâine pot să fac şi cel antigripal, sau invers. De asemenea, dacă pacientul vrea acest lucru, cele două vaccinuri se pot face şi simultan”, a explicat dr. Dana Popescu, medic de familie ieşean şi membru al Grupului de lucru Vaccinologie de la Societatea Naţională de Medicină a Familiei. În ce cazuri pot exista însă reţineri?

 

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a precizat că nu este de ajuns să fim vaccinaţi anti-COVID pentru a fi protejaţi şi de gripă, astfel încât serul antigripal este necesar în continuare persoanelor vulnerabile. Mai exact, răspunsul imun după vaccinarea anti-COVID nu ne protejează de o infecţie gripală. În schimb, vom fi protejaţi dacă ne vaccinăm antigripal şi dacă respectăm măsurile de protecţie cu care suntem deja obişnuiţi – purtarea măştii, distanţarea, evitarea zonelor supraaglomerate. De asemenea, acesta susţine că anul trecut s-a observat o scădere a impactului bolilor precum rujeola şi gripa sezonieră datorită respectării măsurilor de protecţie. Ieri s-a adus în discuţie şi posibilitatea ca din luna octombrie să poată fi administrată şi a treia doză de vaccin anti-COVID pentru toată populaţia. Medicii de familie spun că, cel mai probabil, o a treia doză de vaccin anti-COVID este deja o prioritate pentru cei care au deja o schemă completă de câteva luni.

„Personal eu abia aştept să fac a treia doză de vaccin; fiind vaccinată din luna ianuarie, simt nevoia aceasta, şi cred că cei care se gândesc la asta sunt oameni care vor să se vaccineze din anumite motive. Sunt fie cei care au făcut-o devreme, fie au probleme de sănătate, fie fac parte din categoria care a stat la coadă ca să se vaccineze. Este păcat însă că am avut la îndemână vaccinul şi în paralel auzim în continuare cum creşte numărul cazurilor”, a completat dr. Dana Popescu, medic de familie ieşean.

„Răspunsul imun nu este unul încrucişat”

Vaccinul antigripal poate fi făcut în zile consecutive, ba chiar şi în acelaşi timp cu vaccinul anti-COVID, în braţe diferite, spune coordonatorul campaniei de vaccinare, adăugând că ambele vaccinuri sunt indicate. „Răspunsul imun nu este unul încrucişat. Răspunsul imun după vaccinarea împotriva COVID 19 nu ne protejează faţă de o infecţie gripală. Iar persoanele vulnerabile, persoanele la risc trebuie să beneficieze şi de vaccinarea antigripală şi, din datele pe care le avem, se achiziţionează circa două milioane de doze de vaccin antigripal, care vor fi distribuite în mod deosebit în cabinetele de medicină de familie. Ne-am dori ca colegii noştri din reţeaua de medicină de familie care vaccinează antigripal, dar nu vaccinează anti-COVID, să facă acest lucru, să solicite şi vaccin împotriva COVID-19, pentru că ele se pot administra simultan, indiferent de rangul dozei de care vorbim pentru vaccinarea COVID-10”, a spus medicul. Practic, o persoană care doreşte să se vaccineze antigripal, dacă este în acea categorie de risc, poate să beneficieze şi de vaccinarea COVID-19 simultan, în braţe diferite, fără absolut nicio problemă.

Autorităţile medicale au anunţat că vor fi două condiţii pentru a face doza a treia de vaccin: să ai cel puţin şase luni de la cea de-a doua doză din cadrul primei scheme de vaccinare, şi să nu fi trecut prin boală. Doza a treia nu va fi condiţionată de eventuale analize pentru anticorpi.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole